Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA trimis în instanţă, contractul de transfer a lui Contra a fost semnat în iunie 1999 de către Cristian Borcea, preşedinte executiv al Clubului Dinamo, şi clubul spaniol El Deportivo Alaves. Valoarea reală de transfer era de 1.812.500 USD, în timp ce valoarea declarată a fost de 800.000 USD, susţin procurorii.
Contra a încercat prin anumite declaraţii să îi inducă în eroare pe procurori, susţine rechizitoriul. Fotbalistul le-ar fi declarat acestora că, în baza unei înţelegeri avute cu şefii clubului Dinamo Bucureşti, a convenit ca orice sumă de bani care ar depăşi plafonul minim de 800.000 USD, stabilit pentru transferul său, să îi revină lui.
"Arătăm că pe lângă faptul că această înţelegere încalcă dispoziţiile FIFA privitoare la deţinătorii drepturilor de transfer şi intră în contradicţie şi cu decizia Comisiei pentru Statutul Jucătorului din cadrul FRF dispusă în cazul transferului lui Dulca Cristian, afirmaţia lui Contra Cosmin nu este susţinută nici de conducerea clubului şi nici de membrii Consiliului de Administraţie al clubului Dinamo Bucureşti", arată procurorii.
Mai mult, completează anchetatorii, Contra declară că a înştiinţat clubul spaniol ca tranşele plăţii de un milion de dolari, suma care a depăşit plafonul de 800.000 USD, stabilit pentru transfer, să fie virate într-un cont ce urma să fie indicat de Ioan Becali, impresarul său.
"Pe aceeaşi linie cu Contra Cosmin se înscrie şi apărătorul învinuitului Borcea Cristian, care, prin memoriul depus, confirmă că sumele de bani care au depăşit plafonul de 800.000 USD au fost plătite direct agentului Becali Ioan", se mai arată în rechizitoriul DNA.
Procurorii afirmă că declaraţiile lui Contra şi ale apărătorului lui Borcea nu ar fi reale. În consecinţă, "declaraţia dată de martorul Contra Cosmin urmează a face obiectul unui dosar penal separat, în baza disjungerii ce va fi dispusă prin rechizitoriu", se mai arată în documentul trimis de DNA la instanţă.
Ca o concluzie, anchetatorii susţin că este evident că Dinamo Bucureşti l-a transferat pe Contra cu suma de 1.812.500 USD, însă Cristian Borcea şi Ioan Becali şi-ar fi însuşit în mod fraudulos suma de 1.012.500 USD.
DNA i-a trimis, joi, în judecată pe 8 oameni de fotbal în legătură cu transferurile în străinătate a 12 jucători, procurorii acuzându-i pe Gheorghe Copos, Cristian Borcea, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu, Ioan Becali şi Victor Becali de evaziune, înşelăciune şi spălare de bani.
Rechizitoriul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) se referă la 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile „Dinamo” Bucureşti, „Rapid” Bucureşti, „Gloria” Bistriţa şi „Oţelul” Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999 – 2005.
Conform DNA, dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dată fiind calitatea de senator a lui Copos.
Fotbalistul Cosmin Contra va fi cercetat de DNA pentru declaraţia despre transferul său în Spania
Vineri, 03 Octombrie 2008 16:50
Ultimul update: 3 Octombrie 2008 19:20
Ultimul update: 3 Octombrie 2008 19:20
| Vot: |
93
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Pe aceeasi tema
- Cosmin Bărcăuan a dat clubul Dinamo în judecată pentru o restanţă de 20.000 de dolari
Miercuri, 06 August 2008 11:33 - Cosmin Contra a dezvăluit în premieră motivele care l-au determinat să refuze ofertele de la Dinamo şi Timişoara
Miercuri, 23 Iulie 2008 20:21 - Cosmin Contra: Nu mă vrea Rednic la Dinamo
Vineri, 20 Iunie 2008 15:24
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Omar Hayssam a fost urmărit până în momentul plecării din ţară
Astazi, ora 00:17Serviciile secrete ştiau unde se află Omar Hayssam, susţine cotidianul Evenimentul Zilei. Potrivit acestuia, Omar Hayssam a fost filat de ofiţerii SRI şi de cei de la UM 0962.
Procesul privind revizuirea sentinţei în cazul lui Victor Stănculescu se va relua pe 26 noiembrie
Miercuri, 11 Noiembrie 2009 14:27Magistraţii Înaltei Curţi au amânat, pentru 26 noiembrie, cererea de revizuire a condamnării de 15 ani de închisoare în dosarul Revoluţiei de la Timişoara a fostului general Victor Stănculescu, din cauză că unul dintre...
Mascaţii au arestat 12 suspecţi de trafic de carne vie, la Arad
Miercuri, 11 Noiembrie 2009 14:03Descinderi ale mascaţilor în judeţul Arad. Poliştii de la crimă organizată au percheziţionat mai multe case şi au ridicat 12 suspecţi de trafic de carne vie.
CCR a amânat dezbaterea pe sesizările lui Geoană privind miniştrii interimari PD-L
Miercuri, 11 Noiembrie 2009 12:36Curtea Constituţională a amânat, până pe 18 noiembrie, două sesizări ale preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, privind existenţa unui conflict de natură constituţională între Parlament şi Preşedinţie, pe motiv că...
Documente clasificate din dosarele lui Hayssam, copiate pentru Palatul Cotroceni înaintea răpirii din Irak
Miercuri, 11 Noiembrie 2009 07:22Dosarele economice ale sirianului Omar Hayssam au fost copiate şi trimise la preşedinţie înainte de răpirea jurnaliştilor, în 2005. Jurnaliştii de la "Gardianul" publică, în ediţia de astăzi, documente care demonstrează că...
Cele mai CITITE din Justiţie
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România (8593)
- Şeful ANI: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu (3894)
- EVZ: Cazul Berindei - tatăl care şi-a turnat fiul la Securitate (2669)
- Ze Kalanga, cunoscutul fotbalist de la Dinamo, s-a ales cu dosar penal (2074)
- Judecătorii i-au confiscat jumătate de milion de euro fostului şef al Permiselor auto Argeş (2044)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Documente clasificate din dosarele lui Hayssam, copiate pentru Palatul Cotroceni înaintea răpirii din Irak (3.76/5)
- Şeful ANI: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu (3.72/5)
- Plenul Senatului l-a validat pe Gheorghe Buta în funcţia de membru interimar al CSM (3.56/5)
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România (3.16/5)
- Zece soldaţi şi gradaţi voluntari din Cluj au dat în judecată Ministerul Apărării (2.4/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Şeful ANI: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu (173)
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România (49)
- Interceptările din Dosarul Caltaboşul sunt ilegale, admite CCR (48)
- Documente clasificate din dosarele lui Hayssam, copiate pentru Palatul Cotroceni înaintea răpirii din Irak (39)
- Judecătorii i-au confiscat jumătate de milion de euro fostului şef al Permiselor auto Argeş (13)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Becali îl atacă dur pe Băsescu: Are creierul mâncat, vorbeşte aiurea şi seamănă cu un căruţaş
Miercuri, 11 Noiembrie 2009 18:36Gigi Becali, candidatul PNG-CD la alegerile prezidenţiale, a declarat la postul public de televiziune că nu mai doreşte ca Traian Băsescu să iasă preşedinte pentru ca România "să nu fie distrusă".
- Macovei: Este limpede că am fost şantajat, sunt convins că instituţiile abilitate vor face lumină
- S. Roşca Stănescu: Macovei a făcut înregistrările de la Snagov
- Norica Nicolai: Băsescu l-ar fi şantajat pe Stolojan să se retragă din cursa prezidenţială în 2004
- Vaccinul antigripal pentru copii nu va mai fi cumpărat decât dacă producătorul îşi asumă eventuale efecte adverse
- Ludovic Orban, reclamat la Consiliul Discriminării pentru "alcoolicii, prostituatele şi ţiganii" care-l votează pe Băsescu
- Aprobarea bugetului Metrorex pentru anul 2009 nu anulează greva de la metrou
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Stenogramele Chirieac - Roşca Stănescu - Macovei. Episodul 2: Şeful ANI, înghesuit cu documente compromiţătoare
- BMW M3 GTS - spiritul circuitelor cosmetizat pentru stradă
- BERD: România are nevoie de un guvern, oricare ar fi acela
- VIDEO / Antrenorul lui Hamilton, autorul unei faze comice în partida cu Motherwell
- Videanu: Dacă seceta ţine cinci ani, Hidroelectrica dă faliment
- Norica Nicolai: Băsescu l-ar fi şantajat pe Stolojan să se retragă din cursa prezidenţială în 2004
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 11.11 | 12.11 |
| Timişoara | 7 °C | 13 °C |
| Arad | 7 °C | 12 °C |
| Bacău | 12 °C | 9 °C |
| Braşov | 8 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 12 °C |
| Constanţa | 12 °C | 9 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5036 USD
| 1 EUR | 4.2952 RON |
| 1 USD | 2.8566 RON |
| 1 GBP | 4.7608 RON |
| 1 CHF | 2.8445 RON |
| 100 HUF | 1.5951 RON |
| 100 JPY | 3.1787 RON |
| 1 BGN | 2.1961 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed