La Curtea de Apel Cluj s-au judecat, vineri, recursurile înaintate de Radu Bica faţă de deciziile Tribunalului Cluj de săptămâna trecută, când judecătorii au menţinut arestul preventiv şi au respins cererea de eliberare sub control judiciar.
Potrivit MEDIAFAX, avocatul Tiberiu Ban, apărătorul lui Bica, a solicitat eliberarea din arest preventiv a fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, arătând că Radu Bica a fost deja audiat în dosarul de fond, iar temeiurile care au stat la baza arestării sale nu mai există.
De cealaltă parte, procurorul DNA a arătat că ancheta ar putea fi în continuare pusă în pericol dacă Bica va fi pus în libertate.
Judecătorii au respins ambele recursuri ale lui Radu Bica, astfel că acesta va fi judecat în continuare în stare de arest.
Deciziile de vineri sunt definitive.
În 25 noiembrie, fostul vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica şi femeia de afaceri Aspazia Droniuc au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Cluj pentru fapte de corupţie. Conform procurorilor DNA Cluj, Radu Bica a fost trimis în judecată pentru luare de mită, iar Aspazia Droniuc pentru dare de mită.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M