Fostul şef al DGA, Marian Sîntion, a avut, luni, o discuţie informală cu membrii Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor. La finalul întrevederii, Sîntion a refuzat să dea orice fel de declaraţii în legătură cu discuţiile avute cu deputaţii, iar vicepreşedintele comisiei, Marian Săniuţă, a precizat că marţi se va stabili dacă Sîntion va fi sau nu audiat.
Fostul director al DGA şi-a dat demisia la începutul lunii, invocând presiuni făcute asupra sa de ministrul de Interne Vasile Blaga. Sîntion a declarat că atât secretarul din MAI, cât şi ministrul Blaga au încercat să-l determine să renunţe la anumite anchete.
Sîntion a dat şi un exemplu concret, precizând că Vasile Blaga l-a sunat şi i-a cerut să renunţe la anchetarea şefului Jandarmeriei. Mai mult, înainte de a-şi da demisia, fostul şef al DGA a cerut ca activitatea instituţiei să nu mai fie verificată de Corpul de Control al MAI, ci de Corpul de Control al premierului.
Şi adjunctul său, Eugen Manea a demisionat din funcţie, din aceleaşi motive.
Ministrul de Interne a spus că dacă cei doi nu vor dovezi acuzaţiile pe care le-au lansat, îi va da în judecată pentru calomnie.
Fostul şef al D.G.A. a venit în faţa Comisiei de apărare
Luni, 19 Martie 2007 06:14
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Blaga, acuzat că a intervenit într-o anchetă de corupţie
Miercuri, 14 Martie 2007 10:24 - Gheorghe Manea, adjunctul şefului DGA, şi-a anunţat demisia
Miercuri, 14 Martie 2007 17:02 - Irinel Păun, noul şef de la DGA
Joi, 15 Martie 2007 14:23 - Tăriceanu: Am obligaţia de a verifica acuzaţiile lui Sîntion la adresa lui Blaga
Joi, 15 Martie 2007 15:21 - David: Marian Sântion ar putea reveni la şefia DGA
Vineri, 27 Aprilie 2007 18:29 - Anchetă MIRA: Sîntion a întreţinut o stare de presiune psihică în DGA
Joi, 31 Mai 2007 18:23
Comentariile cititorilor
7. mariana
Luni, 19 Martie 2007 18:36
| Raspunde la comentariu
6. Cristina S
Luni, 19 Martie 2007 12:38
5. Anonim
Luni, 19 Martie 2007 11:05


4. Ioan Dumitru, Eropean Union
Luni, 19 Martie 2007 10:29
3. Sorin C.
Luni, 19 Martie 2007 10:25
2. Mazilu
Luni, 19 Martie 2007 10:07
1. constantin2
Luni, 19 Martie 2007 09:41
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Preşedintele Băsescu îşi înlocuieşte Volkswagen-ul Golf cu un autoturism Logan
Miercuri, 19 Noiembrie 2008 15:58SPP a pus la dispoziţia preşedintelui Traian Băsescu un autoturism Dacia Logan pe care şeful statului îl va conduce în timpul liber. Loganul înlocuieşte Volswagen-ul Golf pe care îl folosea Băsescu şi care aparţinea tot...
Traian Băsescu a ţinut miercuri lecţii de economie la Galaţi şi Mangalia
Astazi, ora 04:14Şeful statului a declarat miercuri după discuţiile cu reprezentanţii combinatului Sidex Galaţi că cel mai important lucru în acest moment este ca problemele marilor unităţi din economia românească să fie rezolvate prin...
În ultimii patru ani, doar patru legi legate de minerit au trecut prin Parlament
Marti, 18 Noiembrie 2008 09:11Valea Jiului a fost o zonă defavorizată de toate Guvernele. A beneficiat de puţine iniţiative legislative care să o sprijine. În ultimii patru ani de mandat, prin Senat şi Camera Deputaţilor nu au trecut decât patru inţiative...
Becali spune că "războiul" din Ghencea a avut ca scop discreditarea sa pe plan politic
Marti, 18 Noiembrie 2008 04:43Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat luni, pe blogul său, că atmosfera ostilă creată la adresa sa de suporterii roş-albaştri la meciul cu FC Timişoara nu a fost întâmplătoare şi reprezintă unul dintre atacurile la...
Corneliu Vadim Tudor şi Crin Antonescu sunt parlamentarii cu cea mai slabă prezenţă la lucrările în plen
Luni, 17 Noiembrie 2008 15:35Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor şi vicepreşedintele PNL Crin Antonescu sunt parlamentarii cu cea mai slabă prezenţă la lucrările în plen ale Senatului şi respectiv Camerei Deputaţilor. Aşa arată un studiu al...
Cele mai CITITE din Politică
- Gigi Becali şi Mugur Ciuvică s-au certat în direct ca la uşa cortului - Cum comentaţi? (7866)
- Marian Vanghelie şi Silviu Prigoană s-au acuzat din nou reciproc de afaceri ilicite (4298)
- Ordonanţa CNSAS a fost promulgată (3332)
- Băsescu: România trebuie să aibă "rapid" un guvern după alegeri, cu majoritate "solidă" în Parlament (3169)
- Iliescu: Băsescu dă dovadă de infantilism în declaraţiile privind pregătirea unei lovituri de stat (2358)
Cele mai VOTATE din Politică
- Băsescu: România trebuie să aibă "rapid" un guvern după alegeri, cu majoritate "solidă" în Parlament (3,84/5)
- Guvernul declasifică stenograma şedinţei din decembrie 2004, când a discutat despre creanţele RAFO (3,64/5)
- Tăriceanu: Pentru creşterea salariilor cu 50% nu sunt bani nicăieri în lume (3,12/5)
- Traian Băsescu a ţinut miercuri lecţii de economie la Galaţi şi Mangalia (2,92/5)
- Ordonanţa CNSAS a fost promulgată (2,72/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu: România trebuie să aibă "rapid" un guvern după alegeri, cu majoritate "solidă" în Parlament (145)
- Marian Vanghelie şi Silviu Prigoană s-au acuzat din nou reciproc de afaceri ilicite (105)
- Iliescu: Băsescu dă dovadă de infantilism în declaraţiile privind pregătirea unei lovituri de stat (100)
- Gigi Becali şi Mugur Ciuvică s-au certat în direct ca la uşa cortului - Cum comentaţi? (62)
- Tăriceanu: Pentru creşterea salariilor cu 50% nu sunt bani nicăieri în lume (62)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Două vagoane cu calcar au deraiat în această dimineaţă în apropiere de Medgidia
Astazi, ora 09:34Circulaţia feroviară între staţiile Dorobanţu şi Medgidia este blocată, după ce două vagoane încărcate cu calcar au deraiat în această dimineaţă şi au căzut de pe un pod pe magistrala care aparţine de CFR Călători
- Producţia la uzina Dacia Piteşti se opreşte de astăzi până în data de 7 decembrie
- Unul dintre furnizorii Dacia disponibilizează 800 de angajaţi
- Tăriceanu spune că va condiţiona intrarea PNL într-o coaliţie de un nou mandat de prim-ministru
- Cinci marinari români blocaţi în portul Toulon cer ajutor consulatului român
- Anul viitor, biletele de tren se vor scumpi şi în funcţie de cursul valutar
- Traian Băsescu a ţinut miercuri lecţii de economie la Galaţi şi Mangalia
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cuper: "Jucătorii mei nu au experienţă internaţională"
- În fiecare an 33.000 de români mor din cauza fumatului
- Poliţia austriacă a arestat 36 de persoane care făceau contrabandă cu ţigări aduse ilegal din România
- Rezultatele partidelor amicale ale adversarelor României în grupa preliminară pentru CM 2010. Serbia - Bulgaria 6-1!
- Tăriceanu spune că va condiţiona intrarea PNL într-o coaliţie de un nou mandat de prim-ministru
- Multe dintre brandurile comuniste nu au supravieţuit după 1989
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 11 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 20.11 | 21.11 |
| Timişoara | 12 °C | 13 °C |
| Arad | 11 °C | 12 °C |
| Bacău | 12 °C | 9 °C |
| Braşov | 5 °C | 14 °C |
| Cluj Napoca | 8 °C | 12 °C |
| Constanţa | 12 °C | 9 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2628 USD
| 1 EUR | 3,8421 RON |
| 1 USD | 3,0425 RON |
| 1 GBP | 4,5838 RON |
| 1 CHF | 2,5233 RON |
| 100 HUF | 1,4153 RON |
| 100 JPY | 3,1426 RON |
| 1 BGN | 1,9644 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











