"Curtea de Apel Oradea a respins recursul declarat de inculpatul Jurj Nicolae - șef al Agenției Teritoriale ARR Satu Mare – împotriva încheierii Tribunalului Satu Mare prin care s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile. Inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență", a declarat Adrian Haș, purtător de cuvânt al Curții de Apel Oradea, potrivit NewsIn.
În data de 18 noiembrie, șeful ARR Satu Mare, Nicolae Jurj, a fost prins în flagrant de către procurorii DNA în timp ce primea 2.500 de lei, sumă pe care ar fi cerut-o pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare pentru ca aceştia să favorizeze firma unui om de afaceri la momentul efectuării unui control de specialitate. În aceeaşi zi, Nicolae Jurj a fost reţinut pentru 24 de ore, iar, o zi mai târziu, Tribunalul Satu Mare a dispus arestarea lui preventivă pentru 29 de zile.
Procurorii DNA îl acuză pe Jurj de luare de mită în formă continuată și trafic de influență. Potrivit reprezentanților DNA, în luna mai, Jurj i-a pretins unui denunţător suma de 2.500 lei pentru ca subordonaţii săi să nu efectueze controale la firma denunţătorului. Din suma pretinsă, Jurj a primit de la denunţător 2.000 lei. Tot în luna mai, șeful ARR Satu Mare a mai pretins de la un colaborator al denunţătorului o cantitate de motorină sau suma de 1.000 lei, echivalentul combustibilului.
"De asemenea, la data de 18 noiembrie 2011, inculpatul Jurj Nicolae, în calitate de şef al A.R.R. Satu Mare, a pretins şi primit de la acelaşi denunţător suma de 2.500 lei motivând că a intervenit pe lângă funcţionari din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare pentru ca aceştia să favorizeze firma denunţătorului la momentul efectuării unui control de specialitate", se arată în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurorii DNA.
Avocatul lui Nicolae Jurj a declarat, miercuri, că acesta şi-a recunoscut vina, însă nu se poate vorbi despre trafic de influenţă în acest caz. "Noi susținem că ar trebui să fie cercetat în stare de libertate, întrucât se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Clientul meu nu a dispus și nici nu a împiedicat efectuarea anumitor controale", a declarat Gerenyi Istvan, avocatul lui Nicolae Jurj.
Autoritatea Rutieră Română (ARR) a anunţat, sâmbătă, că șefului agenției teritoriale de la Satu Mare, Nicolae Jurj, a fost suspendat din funcţie, ca urmare a reţinerii sale de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Fostul şef al ARR Satu Mare rămâne în arest, a decis Curtea de Apel Oradea
PUBLICAT
Miercuri, 23 Noiembrie 2011 13:59
ACTUALIZAT
Miercuri, 23 Noiembrie 2011 13:59
SURSA
REALITATEA.NET
Fostul şef al ARR Satu Mare Nicolae Jurj rămâne în arest,după ce Curtea de Apel Oradea a respins, miercuri, recursul intentat de acesta împotriva încheierii Tribunalului Satu Mare prin care s-a dispus arestarea sa preventivă pentru 29 de zile.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M