În rechizitoriul întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie Braşov se arată că fostul edil-şef ar fi luat mită, ar fi săvârşit abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţa obţinerii de către funcţionarul public pentru sine sau altul a unui avantaj patrimonial, la care se adaugă acuzaţie de uz de fals.
"În perioada 2004 – 2005, inculpatul Lupu Gheorghe, în calitate de primar al oraşului Zărneşti, jud. Braşov, a pretins şi primit, în mod constant, pentru sine şi pentru membrii familiei sale mai multe bunuri (două autoturisme, materiale de construcţii) şi servicii (lucrări de construcţii la imobilele sale) în cuantum de 52.963 euro de la un denunţător, administrator al unei societăţi comerciale din Zărneşti, pentru ca firma denunţătorului să-şi menţină contractele de lucrări şi servicii pe care le avea în derulare cu Primăria oraşului Zărneşti şi să obţină în continuare contracte, fără respectarea prevederilor legale în materia achiziţiilor publice." se spune în comunicatul DNA.
Fostul primar declară că are toate motivele să stea liniştit. Asta pentru că procurorii nu ar avea probe consistente la dosar. Gheorghe Lupu declară că denunţătorul era nemulţumit de faptul că nu mai primise contracte şi că l-a reclamat abia după ce n-a mai fost ales primar. "Dacă vroia să demonstreze ceva trebuia să-mi facă un flagrant atunci" mai afirmă el.
Alături de fostul primar, mai sunt trimişi în judecată fiul lui şi un asociat al acestuia. Ei sunt acuzaţi printre altele de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Primăria Zărneşti s-a constituit parte vătămată în acest dosar, pentru o sumă de peste 31.000 de lei. Banii ar fi fost plătiţi de primărie pentru cumpărarea de apă îmbuteliată cu facturi false.
Fostul primar al Zărneştiului va fi judecat pentru luare de mită
PUBLICAT
Marţi, 6 Iulie 2010 10:48
ACTUALIZAT
Marţi, 6 Iulie 2010 12:29
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
Daniel Giurma
Fostul primar al oraşului Zărneşti a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru mai multe infracţiuni, printre care şi luarea de mită. Gheorghe Lupu se apără şi spune că totul este o invenţie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M