Fostul preşedinte israelian Moshe Katzav a fost găsit vinovat de viol şi hărţuire sexuală de către un tribunal din Tel Aviv şi riscă până la 52 de închisoare, relatează CNN.
Înainte de sosirea lui Katzav, în faţa tribunalului s-au strâns numeroase persoane, printre care şi activişti pentru apărarea drepturilor femeilor.
Potrivit BBC, el va fi condamnat la cel puţin patru ani de închisoare şi va depune, probabil, apel la sentinţă.
Moshe Katzav a demisionat din funcţia de şef al statului în 2007 şi a fost pus sub acuzare în martie 2009. La începutul procesului, fostul preşedinte, care a condus Israelul timp de şapte ani, a negat acuzaţiile.
În 2008, el a respins o propunere de înţelegere amiabilă, în termenii căreia urma să nu fie urmărit penal decât pentru hărţuire sexuală, acte indecente şi coruperea martorului, renunţându-se la acuzaţiile de viol.
Potrivit actului de acuzare, în aprilie 2008, Katzav ar fi violat o angajată a sa în sediul Ministerului Turismului şi apoi într-un hotel din Ierusalim. El a fost judecat şi pentru că ar fi hărţuit sexual două femei, în 2003 şi 2005, când era preşedinte.
Multe din presupusele sale victime îl descriu pe Katzav drept un "doctor Jekyll şi mister Hyde", care, în cadru privat, se purta ca un monstru. Moshe Katzav neagă, însă, acuzaţiile şi se consideră victima unui linşaj politic şi mediatic.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M