Fostul prefect de Iaşi, Radu Prisăcaru, a fost chemat, ieri, la DNA, pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală în dosarul în care este cercetat sub acuzaţia de luare de mită şi complicitate la acestă infracţiune.

Alături de Prisăcaru, în acelaşi dosar, urmează să fie trimis în judecată şi Flavius Ioniţă, directorul Agenţiei Domeniilor Statului Iaşi, un avocat şi un om de afaceri ieşean. Conform DNA, cei patru au condiţionat eliberarea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 16 hectare, de primirea din partea viitorului proprietar, a unei suprafeţe de teren de 3 hectare din cele 16.

Negocierile în acest sens au fost purtate cu ajutorul avocatului Toni Baltag. Procurorii anticorupţie susţin că terenul este situat în zona municipiului Iaşi, iar cele 3 hectare pretinse de Prisăcaru şi Ioniţă au o valoare de piaţă estimată la aproximativ 600.000 Euro.