Ordinul de a-l ucide pe Muammar Gaddafi ar fi fost dat din străinătate, după ce fostul lider libian a fost capturat, a declarat miercuri fostul şef al Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), Mahmoud Jibril, citat de agenţia MENA, potrivit NewsIn.
"Aş fi vrut ca Gaddafi să fie arestat, astfel ar fi putut dezvălui multe secrete", a spus Jibril, care a fost înlocuit la conducerea comitetului executiv al CNT de Abdel Rahim al-Kib.
El a recunoscut că nu are dovezi care să arate cine a ordonat exectarea lui Gaddafi.
Acesta din urmă ar fi fost luat prizonier, ţinut un timp, apoi împuşcat în cap în 20 octombrie. "Acest lucru dovedeşte că soldaţii au primit ordin să îl ucidă", a spus Jibril.
Execuţia lui Gaddafi ar fi putut fi decisă la nivelul unui stat sau de către un politician. "În orice caz, cel care a ordonat-o voia moartea lui Gaddafi pentru a evita ca acesta să dezluie secrete după arestarea sa", a adăugat el.
Fostul lider libian a fost ucis luna trecută la Sirte, după ce a fost capturat de rebeli. Autorităţile nu au reuşit să stabilească până acum cine anume l-a împuşcat pe Gaddafi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M