Willem Marx, în vârstă de 28 de ani, care a fost iubitul lui Kate, are o relaţie cu Shirley Leigh Wood Oakes, editorul unei reviste, femeia având trăsăturile şi părul foarte asemănătoare cu cele ale ducesei de Cambridge, scrie dailymail.co.uk.
"Şi-au păstrat relaţia un secret, dar săptămâna trecuta au apărut împreună la Londra şi păreau foarte fericiţi", a declarat un prieten al celor doi.
Willem Marx a fost iubitul lui Kate Middleton în timpul studiilor la Malborough. Willem a studiat la Oxford, este jurnalist şi a lucrat în Irak, făcând materiale de propagandă în numele americanilor în presa locală. Munca sa de reporter i-a adus o nominalizare la premiile Emmy.
Prinţul William şi Kate Middleton s-au căsătorit pe 29 aprilie, la catedrala Westminster din Londra, evenimentul având o audienţă globală estimată la circa 2 miliarde de oameni şi atrăgând aproximativ un milion de persoane pe străzile Londrei.
Kate, în vârstă de 29 de ani, şi prinţul William, în vârstă de 28 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-au cunoscut în 2001 la universitatea scoţiană St. Andrews, dar relaţia lor, care a început în 2003, a fost întreruptă de o scurtă despărţire în anul 2007. William, fiul cel mare al prinţesei Diana, decedată în 1997, şi Kate Middleton s-au logodit în luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacanţe private pe care au petrecut-o în Kenya.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M