Fostul general Mihai Chiţac nu vrea să plătească despăgubiri rudelor victimelor de la Revoluţia din Timişoara. Chiţac contestă plata sumei de două milioane de lei către victime, sumă stabilită prin sentinţa penală care i-a adus şi condamnarea la 15 ani de detenţie în dosarul revoluţiei de la Timişoara.
În dosarul revoluţiei de la Timişoara, Ministerul Apărării a fost obligat la plata unor despăgubiri în solidar cu Mihai Chiţac - general degradat militar în urma condamnării la închisoare.
Ministerul a achitat încă din 2005 sumele impuse de instanţa supremă către persoanele care s-au constituit părţi civile în procesul penal privind revoluţia de la Timişoara, victime sau rude ale victimelor din acele evenimente. Mihai Chiţac însă a formulat contestaţie cu privire la daune.
Curtea de Apel Bucureşti urmează să se pronunţe pe 18 mai în acest caz. Mihai Chiţac a contestat în 2005 aceste decizii de imputare, însă procesul a fost suspendat pentru finalizarea dosarului penal, în urma căruia a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare.
Mihai Chiţac a părăsit arestul în urmă cu o săptămână, Curtea Militară de Apel permiţându-i întreruperea pedepsei pentru a putea fi operat pe cord deschis. Acesta a mai fost eliberat de cinci ori din motive medicale.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M