Surse din partid au declarat pentru EVZ că democrat-liberalii au de câteva zile discuţii cu Talpeş pentru a-l trimite candidat la Senat în sectorul 4 din Bucureşti, sector ales şi de Voiculescu pentru a intra din nou în parlament.
Talpeş a confirmat pentru EVZ candidatura sa.
„Da, asta e sigur, voi candida la Senat pe listele PDL. Se poate să fie chiar împotriva lui Dan Voiculescu. Dacă va fi aşa, mi-ar face plăcere, pentru că este unul dintre cei care au o reuşită totală în România“, a confirmat Ioan Talpeş înţelegerea recentă cu PDL.
Ca fost şef al SIE, generalul Ioan Talpeş se vede în avantaj faţă de Dan Voiculescu, deconspirat de CNSAS în 2006 ca fost colaborator al Securităţii sub numele conspirativ „Felix“. „Eu n-am niciun dosar“, spune liderul UPSC, intrat în Senat în 2004 pe listele PSD.
Retras în 2005 ca independent din grupul PSD, fostul apropiat al lui
Ion Iliescu, pe care l-a consiliat timp de două mandate pe probleme de
securitate naţională, s-a alăturat acţiunilor PDL în 2007, când a
semnat şi moţiunea de cenzură a democraţilor „Guvernul Tăriceanu
trebuie să plece“.
Ceea ce au avut însă în comun în ultimii ani, în mod constant, Talpeş
şi PDL a fost susţinerea politică necondiţionată pentru Traian Băsescu.
De altfel, pe 19 mai, după anunţarea rezultatelor referendumului pentru
demitere, între mulţumirile adresate electoratului de la sediul central
din Aleea Modrogan, Băsescu i-a strecurat şi pe simpatizanţ ii lui Gigi
Becali care i-au dat votul, dar şi pe cei ai lui Ioan Talpeş,
bâlbâindu-se însă la denumirea partidului.
Candidaturile sa ar urma să fie oficializată abia luni, după Colegiul Director al PDL.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M