Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Arad, Carmen Bejan a depus recent o cerere de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea, iar termenul de judecată a acesteia este 16 ianuarie.
În cerere, Carmen Bejan menţionează că este însărcinată, însă nu precizează în câte luni, scrie MEDIAFAX.
Fosta studentă cere să nască în libertate şi să i se permită să stea un an cu copilul acasă. Tânăra nu precizează cine este tatăl copilului, iar reprezentanţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad, unde este încarcerată, nu au putut oferi deocamdată mai multe informaţii.
În iunie 2011, instanţa supremă i-a condamnat definitiv pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea, cei doi studenţi la Facultatea de Medicină din Timişoara care au ucis şi tranşat un bărbat, la 20 de ani de închisoare cu executare.
Atunci, instanţa supremă a respins recursurile celor doi studenţi, astfel că aceştia au rămas cu condamnarea primită la Curtea de Apel Timişoara.
În vara anului 2009, cadavrul tranşat al unui bărbat a fost găsit într-o maşină aflată în faţa unui cămin studenţesc din Timişoara. Sergiu Florea şi Carmen Bejan, pe atunci în vârstă de 20 de ani şi studenţi la Universitatea de Medicină din Timişoara, au fost arestaţi în 2 august 2009.
Sergiu Florea a fost arestat sub acuzaţia de omor, iar Carmen Bejan pentru complicitate la omor. În urma audierilor, încadrarea juridică pentru studenta arestată a fost schimbată în omor. Totodată, cei doi au fost supuşi unei expertize psihologice la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici", care să ateste dacă au avut sau nu discernământ în momentul în care au comis crima.
Sergiu Florea şi Carmen Bejan au fost trimişi în judecată, în luna noiembrie 2009, pentru omor deosebit de grav şi profanare de morminte, ultima încadrare făcând referire la faptul că cei doi l-au tranşat pe bărbatul pe care l-au ucis.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M