25 milioane de lire sterline! Doar atât a reuşit să obţină Heather Mills, fosta soţie a lui Paul McCartney, în urma unuia dintre cele mai costisitoare divorţuri din istoria Marii Britanii. Decizia finală a judecătorilor a fost anunţată astăzi chiar de către Mills, în faţa presei londoneze, care aşteaptă de mai bine de doi ani verdictul final.
Heather Mills obţine astfel câte patru milioane de lire sterline pentru fiecare an de căsnicie cu McCartney. Nu pare chiar atât de mult, dacă se ţine cont că averea totală a fostei vedete Beatles este estimată la nu mai puţin de 825 de miliioane de lire sterline. Cei doi nu încheiaseră un contract prenupţial, astfel încât Mills ar fi putut pretinde jumătate din averea personală a acestuia.
Suma stabilită de înalta curte din Londra nu ia în calcul şi pensia alimentară a copilului fostului cuplu, Beatrice.
Singurul divorţ din istoria ţării care a depăşit amploarea finaciară a acestuia a fost cel omului de afaceri John Charman, care, după despărţire a vărsat 48 de milioane de lire sterline în contul fostei sale soţii.
McCartney şi Mills s-au căsătorit în 2002, anunţându-şi separarea patru ani mai târziu. Relaţia lor a luat o turnură urâtă, după publicarea, în presa britanică, a unei liste a abuzurilor la care Mills ar fi fost supusă de către soţul ei. Heather a spus, printre altele, că McCartney a consumat alcool şi a fumat cannabis regulat pe parcursul căsătoriei şi că a împiedicat-o să o alăpteze pe fiica lor.
Fosta soţie a lui Paul McCartney a obţinut 25 de milioane de lire în urma divorţului
PUBLICAT
Luni, 17 Martie 2008 13:38
ACTUALIZAT
Luni, 17 Martie 2008 13:38
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M