Fostul mare fotbalist Alexandru Sătmăreanu şi alţi doi oameni de fotbal vor fi cercetaţi de procurori pentru înşelăciune.

Sătmăreanu este acuzat că, pe vremea când era preşedintela FC Bihor, împreună cu fostul vicepreşedinte Şandor Ludovic şi un impresar, ar fi efectuat mai multe transferuri ilegale de jucători, în perioada 2005-2006.

Poliţiştii au stabili că cei trei ar fi transferat, cu acte false, patru jucători către Oţelul Galaţi şi Dinamo Bucureşti, printre care Daniel Stan şi Adrian Mihuţ. Documentele mascau valoarea reală a transferurilor.

Anchetatorii susţin că foştii conducători ai clubului au prejudiciat statul cu 2 milioane de lei. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a celor trei.