Cei doi inspectori adjuncţi, Ion Luican şi Cornel Petroman, dar şi fostul inspector general, Sandu Golcea, au dat în judecată Ministerul Educaţiei în momentul în care au fost schimbaţi din funcţie pe criterii politice.
La un an de la deschiderea acţiunii în instanţă, cei 3 foşti inspectori au primit un verdict favorabil. Până acum însă, doar Petroman şi Luican au primit şi decizia Ministerului Educaţiei de repunere în funcţie.
Echipa înlocuită nu s-a opus în niciun fel schimbării. "Nimeni nu este de neînlocuit, pe de o parte, iar pe de altă parte, un ordin al ministrului se execută, se pune în aplicare, nu se discută", spune Dumitru Tomoni, fost inspector şcolar adjunct.
Fostul inspector şcolar general, Sandu Golcea aşteaptă în continuare decizia de revenire în funcţie, de la Ministerul Educaţiei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M