Scheletul aproape complet al unui thalattozaur, creatură marină dispărută în urmă cu 200 de milioane de ani, a fost decoperit de un grup de cercetători în Alaska. În întreaga lume există doar 12 fosile complete de thalattozauri.
Thalattozaurul era un specimen cu coadă lungă, care trăia în ape calde şi puţin adânci la începutul erei dinozaurilor şi care a dispărut la sfârşitul Triassicului.
Fosila a fost descoperită în timpul refluxului, de-a lungul coastei Tongass National Forest.
"Ne beam pur şi simplu cafeaua de dimineaţă pe afloriment, când cineva a zis «ce-i asta?»", a povestit dr. Jim Baichtal, unul dintre geologii din echipa care a făcut descoperirea.
Spre deosebire de alte fosile de thalattozauri, care sunt în general rămăşiţe fosilizate de oase şi fragmente osoase, acest specimen este un schelet aproape complet.
Descoperirea datează din luna iunie, dar până acum, când a fost făcut anunţul oficial, aceasta a fost studiată de cercetători pentru a stabili dacă era sau nu vorba de o specie necunoscută până acum.
Alte fosile de thalattozauri au fost descoperite în British Columbia, Canada, Nevada şi China, dar şi în Alpi
În momentul în care animalul descoperit acum a fost prins între sedimente, în urmă cu 200-220 de milioane de ani, zona era aproape de ecuator şi de tropice. "Aceasta era o insulă caldă, vulcanică, înconjurată de recifuri de corali", similară cu Hawaii, a explicat dr. Baichtal, iar mişcările tectonice înregistrate de-a lungul timpului au făcut ca aceasta să ajungă în zona actuală din Alaska.
În prezent, o parte din fosila de pe plaja Tongass este la Muzeu Nordului, unde oamenii de ştiinţă lucrează la separarea rocii de oasele propriu-zise.
Thalattozaurii au trăit în mări timp de aproximativ 30 de milioane de ani, adică o perioadă destul de scurtă din punct de vedere geologic. Aceste animale aveau lungimi cuprinse între unul şi 3 metri, din care jumătate sau o treime era constituită de coadă. În general, corpul lor semăna cu cel al şopârlelor mari de astăzi, dar cu picioarele adaptate pentru a funcţiona ca înotătoare.
Cercetătorii au dezgropat doar o parte a fosilei, restul fiind încă încastrată în rocă, dar în curând vor reveni pentru a încerca să scoată şi restul scheletului.
"Nu ştim dacă va fi acolo şi craniul, dar am mari speranţe că îl vom găsi", a spus dr. Pat Druckenmiller, de la Muzeul Nordului.
Fosila aproape completă a unei reptile marine preistorice, descoperită în Alaska
PUBLICAT
Duminică, 31 Iulie 2011 12:32
ACTUALIZAT
Duminică, 31 Iulie 2011 12:32
SURSA
REALITATEA.NET
O fosilă rară a fost descoperită în timpul refluxului, de-a lungul coastei Tongass National Forest, din Alaska.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M