Şefi de stat, de guvern şi miniştri din nouă ţări din zonă, participă, la Palatul Parlamentului, la prima reuniune a Forumului Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat.
Manifestarea, organizată la iniţiativa autorităţilor române, şi-a propus să ofere cadrul de întâlnire şi dialog pentru identificarea unor proiecte de cooperare şi dezvoltare regională. Este unul dintre cele mai importante evenimente diplomatice organizate în acest an în Europa.
Cuvântul de întâmpinare a fost rostit de ministrul de externe, Mihai Răzvan Ungureanu.
La summitul de la Bucureşti au confirmat prezenţa preşedinţii din Armenia, Azerbaijan, Georgia şi Republica Moldova. Sunt aşteptaţi însă şi oficiali din Bulgaria, Grecia, Ucraina şi Turcia.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit ieri cu preşedinţii din Armenia şi Azerbaidjan, cu care a discutat despre procesul de reglementare a situaţiei din Nagorno-Karabach. Astăzi, în cadrul summitului, Traian Băsescu va propune înfiinţarea unei structuri politice a ţărilor din zona Mării Negre, care să poată adopta deciziile politice care se impun.
Cele zece ţări care participă la Forumul Mării Negre şi-au propus să consolideze încrederea reciprocă şi să faciliteze cooperarea în cadrul iniţiativelor regionale.
Forumul se doreşte a deveni o structură menită a ajuta participanţii să anticipeze şi să rezolve rapid şi eficient posibile probleme, înainte ca acestea să devină surse de instabilitate şi ameninţări la adresa securităţii regionale.
Întâlnirea la nivel înalt va fi urmată de patru reuniuni la nivel de experţi, cu participare regională şi extra-regională, despre arhitectura cooperării regionale, buna guvernare, dezvoltarea durabilă, comerţ şi securitate energetică şi managementul crizelor.
Ţi-a plăcut articolul? FORUMUL MĂRII NEGRE
Duminica, 04 Iunie 2006 20:30
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- ACCENT PE MAREA NEAGRĂ
Vineri, 17 Februarie 2006 11:24 - STRATEGIE PREZIDENŢIALĂ
Miercuri, 31 Mai 2006 15:39
Comentariile cititorilor
3. d-l de pe Champs-Elysée
Luni, 05 Iunie 2006 12:49
| Raspunde la comentariu
2. Mihai Florian
Luni, 05 Iunie 2006 12:11
1. d-l de pe Champs-Elysée
Luni, 05 Iunie 2006 12:00


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Mircea Geoană i-a cucerit pe oamenii din Dăbuleni cu aspectul fizic
Astazi, ora 07:54Aspectul fizic şi felul în care vorbeşte au fost atu-urile lui Mircea Geoană în faţa contra-candidaţilor săi din colegiul Dăbuleni. Reprezentantul social democraţilor i-a cucerit, însă, pe oameni şi cu planurile sale pentru...
Foştii parlamentari Marius Marinescu şi Anca Constantinescu au ajuns vedete la CNN
Astazi, ora 04:44Din Italia până în Australia, din America Latină înapoi în Europa, în Franţa, răfuiala televizată dintre foştii parlamentari Marius Marinescu şi Anca Constantinescu a făcut înconjurul lumii. Miercuri ele au ajuns şi la...
Pelerinaj miercuri seară la Palatul Victoria
Astazi, ora 08:30Procente, cifre şi multe calcule mai mult sau mai puţin în zadar. Toate acestea pentru a afla cine ne va guverna. Oficial, partidele spun că vor discuta. Neoficial însă, discuţiile deja au început.
Bursa zvonurilor- Mircea Geoană avertizat: ori la guvernare, ori la judecata partidului
Astazi, ora 05:02Cum informaţiile oficiale sunt puţine, jurnaliştii trag cu urechea sau dau pe surse tot felul de informaţii care nu pot şi nici nu vor fi confirmate până la finalizarea negocierilor.
Iliescu spune că PSD are două soluţii: Guvern cu PNL sau opoziţie
Astazi, ora 05:07PSD a fost miercuri cel mai activ partid. Liderii săi au analizat pe toate părţile variantele de alianţe şi au făcut diverse scenarii. Una dintre cele mai interesante declaraţii a venit de la şeful de campanie, Miron Mitrea. El a...
Cele mai CITITE din Politică
- Băsescu: Oare de ce românii le dau un nou mandat unor oameni "despre care ştim lucruri rele"? (12772)
- Cine face viitorul Guvern al României (8164)
- Emil Boc: Preşedintele va decide viitorul premier (5504)
- Olteanu spune că dacă majoritatea se va forma în jurul PNL, e normală impunerea premierului (4645)
- Crin Antonescu îl vede, din nou, premier pe Călin Popescu Tăriceanu (4069)
Cele mai VOTATE din Politică
- Blaga: Nu renunţăm la cota unică şi la pensia socială (3,56/5)
- Ilie Sârbu: Există un curent puternic în partid care ar merge pe varianta unui guvern PD-L-PSD (3,44/5)
- Emil Boc: Preşedintele va decide viitorul premier (3,24/5)
- Marko susţine că PNL şi UDMR trebuie să-şi coreleze negocierile pentru guvernare (3,04/5)
- Băsescu: Oare de ce românii le dau un nou mandat unor oameni "despre care ştim lucruri rele"? (3,04/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu: Oare de ce românii le dau un nou mandat unor oameni "despre care ştim lucruri rele"? (230)
- Crin Antonescu îl vede, din nou, premier pe Călin Popescu Tăriceanu (129)
- Emil Boc: Preşedintele va decide viitorul premier (48)
- Cine face viitorul Guvern al României (47)
- Tăriceanu: PNL nu va face compromisuri pentru a rămâne la putere şi va continua parteneriatul cu UDMR (46)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Bursa zvonurilor- Mircea Geoană avertizat: ori la guvernare, ori la judecata partidului
- Cea mai potrivită variantă de guvern, în opinia analiştilor economici
- Tribunalul a decis ca statul român să-i plătească 300.000 euro disidentului politic Vasile Paraschiv
- Taxa de poluare pentru maşinile vechi ar putea fi majorată - VEZI VIDEO
- Luminiţele de sărbători din Bucureşti se aprind de Moş Nicolae. Vezi programul complet al evenimentelor
- Avarie în Bucureşti: De mai multe zile locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari stau în frig şi fără apă caldă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Elinton Andrade are contract pe patru ani cu Rapid
- Rapid - Peseiro: "Conducerea mi-a promis în vară un buget de 8 milioane de euro pentru transferuri"
- Imaginea copiilor de vedete este folosită pentru promovarea designerilor celebri- VEZI FOTO
- Cupa UEFA - Rezultatele înregistrate miercuri în grupele competiţiei
- Sondaj Realitatea.NET: Cine va fi noul premier al României?
- Aeroportul Suceava, asociat cu o firmă fantomă
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Sondaj
Bucureşti 15 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 04.12 | 05.12 |
| Timişoara | 16 °C | 15 °C |
| Arad | 15 °C | 14 °C |
| Bacău | 10 °C | 12 °C |
| Braşov | 13 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 11 °C | 15 °C |
| Constanţa | 15 °C | 14 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2638 USD
| 1 EUR | 3,8379 RON |
| 1 USD | 3,0368 RON |
| 1 GBP | 4,4705 RON |
| 1 CHF | 2,5131 RON |
| 100 HUF | 1,4698 RON |
| 100 JPY | 3,2673 RON |
| 1 BGN | 1,9623 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











