Potrivit presei, criza datoriilor suverane din zona euro şi impactul său la nivelul economiei mondiale vor fi principalele puncte de discuţie.
Jurnaliştii se aşteaptă ca participanţii să dezbată si ascensiunea economică a Chinei, regulile impuse sistemelor financiare şi efectele concrete ale protestelor care au afectat ţări întregi în cursul anului precedent.
Forumul Economic de la Davos se află la ediţia cu numărul 42, iar printre cei prezenţi se vor număra şefi de state, guvernatorii mai multor bănci centrale şi preşedinţii celor mai importante companii din lume.
În ciuda numelor importante care vor lua parte la dezbateri, jurnaliştii de la BBC avertizează că Davos riscă să NU ofere soluţii concrete pentru criza economică.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M