Sebastian Vettel a fost învins în ultimele trei curse de dinaintea pauzei pe care Formula 1 a luat-o pe 31 iulie, dar campionul mondial a restabilit ordinea ierarhică în cursa de la Spa-Francorschamps, duminică, în a 12-a etapă a sezonului. Plecat din pole position, campionul mondial s-a confruntat repede cu o mare problemă, deteriorarea pneurilor sale "soft", pe care a trebuit să le schimbe în turul 7, revenind în cursă pe locul 6.
După patru tururi Vettel s-a plâns din nou de calitatea pneurilor, dar a avut noroc cu accidentul lui Lewis Hamilton, scos în decor de Kamui Kobaiashi, în turul 13.
Vettel a intrat din nou la boxe şi a revenit în spatele lui Alonso, pe care l-a depăşit în turul 18. Din acel moment germanul nu a mai cedat şefia cursei şi a obţinut a şaptea victorie din 12 posibile în acest sezon. Următorii pe podium au fost Mark Webber şi Jenson Button.
Germanul Michael Schumacher (Mercedes), plecat de pe poziţia a 24-a a grilei de start, s-a clasat pe poziţia a 5-a cu ocazia celei de-a 20-a aniversări de la debutul său în Formula 1, la 47 sec. 464/1000.
În clasamentul Campionatului Mondial al piloţilor, lider este Sebastian Vettel cu 259 pct, urmat de Mark Webber 167 pct, Fernando Alonso 157 pct, Jenson Button 149 pct, Lewis Hamilton 146 pct etc.
În clasamentul Campionatului Mondial al constructorilor, pe prima poziţie se află Red Bull cu 426 pct, urmată de McLaren 295 pct, Ferrari 231 pct, Mercedes 98 pct, Lotus-Renault 68 pct.
Următoarea cursă va avea loc pe 11 septembrie, la Monza.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M