SPORT »
Formula 1: Malaezia pregăteşte pentru 2009 un Mare Premiu nocturn
Alte sporturi
Circuitul internaţional de la Sepang, următoarea etapă a campionatului de Formula 1, începând cu vineri, găzduieşte momentan un Mare Premiu diurn, însă Federaţia Internaţională a Automobilismului (FIA) a insistat ca el să se transforme într-unul nocturn, pentru a creşte veniturile şi audienţa.
Qatar a fost prima ţară care a organizat un Mare Premiu nocturn, de motociclism însă, în această lună.
"Sistemul adoptat de Qatar pare a fi adoptabil şi la Sepang, dar trebuie să luăm în calcul şi alţi factori, cum ar fi costul reprezentat de organizarea unei curse nocturne", a declarat purtătorul de cuvânt, Azahar Ghazali.
Costul nocturnelor va fi de cel puţin cinci milioane de dolari, potrivit observatorilor.
Singapore, care organizează primul Mare Premiu nocturn, va găzdui cursa de Formula 1 de pe 28 septembrie şi speră că îşi va mări câştigurile din turism cu peste 100 de milioane pe an.
Malaezia, care găzduieşte curse de Formula 1 din 1999, a primit anul trecut prelungirea contractului până în 2015, cu o clauză în care i se impune pregătirea curselor nocturne.
Sursa: AFP
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

