SPORT »
Formula 1: Duelul Ferrari-McLaren continuă în antrenamentele de astăzi din Malaezia
Alte sporturi
Felipe Massa a reuşit în prima ora a antrenamentelor libere să înregistreze cel mai bun tur pe pistă (1'35"392), în faţa colegului său de echipă, campionul mondial en-titre, Kimi Raikkonen, aflat pe locul doi, la o diferenţă de aproape o secundă.
În urma celor două monoposturi de la Maranello, McLaren-ul lui Heikki Kovalainen, Rosberg (Williams), Lewis Hamilton (McLaren) şi Alonso, cu al său Renault. Coulthard a fost însă protagonistul unui incident, involuntar, spectaculos. Într-o curbă, pilotul scoţian a mers drept înainte, ajungând în parapeţi şi distrugându-şi partea anterioară a monopostului. Din fericire, Coulthard a ieşit din maşină pe propriile-i picioare.
Schimbare de situaţie în cea de-a doua sesiune a antrenamentelor. Lewis Hamilton a reuşit să îi fure în ultimul moment primul loc lui Massa, înregistrând cel mai bun timp al zilei (1'35"055). După el, şi cele două Ferrari, brazilianul Massa, la doar 151 de miimi, şi Raikkonen, cu o întârziere de 4 decimi de secundă. A doua sesiune de teste trebuie uitată cât mai repede de Alonso însă, care a terminat pe locul 14, la două secunde distanţă de colegul său de echipă.
Prin urmare, puţine surprize şi în cadrul celui de-al doilea Mare Premiu al sezonului, care va fi tot un duel între McLaren şi Ferrari. Sâmbătă dimineaţă, la ora 8 a României, vor avea loc calificările, iar duminică, ora 9 a României, Marele Premiu de Formula 1 al Malaeziei.
Sursa: Eurosport
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

