Ford, companie afectată grav de criza creditelor, a publicat pe pagina sa de internet liniile principale ale unui plan strategic, solicitat de Congres înainte de a debloca fonduri publice. Omologii americani ai Ford - General Motors (GM) şi Chrysler -urmează să prezinte planuri asemănătoare.
Reprezentanţii Ford au cerut o linie de creditare de nouă miliarde dolari, pe care nu o vor folosi decât în caz de nevoie.
Grupul Ford este considerat ca fiind cel mai puţin afectat dintre cele trei mari companii producătoare auto din SUA - Big Three -, motiv pentru care a anunţat că "speră să reuşească să se restructureze fără să se atingă de creditarea pe care o poate acorda Congresul".
Directorul general al Ford, Alan Mulally, care a cerut o remuneraţie de 28 milioane dolari anul trecut, a arătat că este gata să accepte venituri simbolice de 1 dolar pe an.
În ceea ce priveşte produsele sale, Ford a promis să investească 14 miliarde de dolari în tehnologii noi, ca să accelereze construcţia de automobile, iar din 2010 a celor electrice.
În contextul estimărilor actuale cu privire la activitatea Ford, care înregistrează pierderi din 2006, compania mizează în sfârşit pe o revenire la echilibru, adică la rentabilitate, până în 2011, mai scrie AFP.
Ford este prezentă şi pe piaţa românească, unde a preluat în acest an uzina de automobile de la Craiova, care urma să producă primele autovehicule la începutul anului viitor.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M