Liberty Capital LLC, fondul de investiţii deţinut de Dinu Patriciu în Georgia, vrea să preia bănci din state emergente mici care îndeplinesc o serie de condiţii, între care nivelul redus al taxelor, a declarat partenerul de afaceri al lui Patriciu, Lado Gurgenidze, citat de Bloomberg.
În septembrie 2009, Liberty a plătit 15 milioane dolari pentru pachetul majoritar al Băncii Populare a Georgiei, cel de-al şaptelea creditor din fosta republică sovietică. Banca distribuie pensiile publice în Georgia.
"Avem destui bani şi pentru alte afaceri de acest gen", a declarat Gurgenidze, fost premier al Georgiei, în cadrul unui interviu. "Suntem încă un fond de investiţii tânăr şi suntem în curs de a aduce pe profit prima investiţie, deci ar putea trece ceva timp până la găsirea unei alte bănci", a completat el.
Gurgenidze a exclus preluarea unei alte bănci în Georgia. "Deţinem deja una, deci este suficient", a asigurat el.
Liberty va investi numai în bănci din "pieţele emergente mici, cu un nivel scăzut al corupţiei, cu taxe reduse şi cu economii deschise", a afirmat Gurgenidze, precizând că patru sau cinci ţări din Africa şi trei sau patru din Europa de Est îndeplinesc aceste cerinţe. Fostul premier georgian a spus că Patriciu deţine "peste 50%" din fondul Liberty, fără a da detalii.
În octombrie, Patriciu a declarat pentru NewsIn că vrea să se extindă în sectorul bancar şi să cumpere una-două bănci pe an în ţări care încep să se dezvolte, cu o legislaţie liberală, vizând ţări din Asia Centrală şi de Sud-Est sau din Africa.
"Am în vedere extinderea pe sectorul bancar. Voi mai face şi alte achiziţii în ţări aflate în curs de dezvoltare, care îndeplinesc patru criterii: au o legislaţie extrem de liberală şi deschisă, de preferinţă bazată pe common-law anglo-saxon, apoi, sunt în ţări care acum încep să crească, trebuie totodată să fie bănci universale şi care pot să se muleze pe dezvoltarea specifică a ţării respective", susţinea Patriciu.
El preciza că sunt 20-25 de ţări în lume care îndeplinesc aceste criterii, nu însă şi România. "Am încercat, dar nu se poate, pentru că România are o legislaţie bancară încâlcită. Nu vă pot spune unde anume voi face următoarea achiziţie, dar este vorba de o bancă-două pe an. Ne uităm în ţări din Africa, precum Rwanda, sau din Asia Centrală şi de Sud-Est, de exemplu Mongolia. Nu mă interesează ţările cu o creştere economică de numai 2-3% pe an", explica Patriciu.
Omul de afaceri a subliniat că nu se va extinde în alte sectoare şi că va investi numai în acele domenii în care o face deja: media, real-estate, energie, bancar şi IT.
Patriciu este considerat cel mai bogat om din România, cu o avere evaluată de Forbes la peste 1,8 miliarde dolari.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M