Cornu, Snagov, Sinaia, Azuga sau Predeal - nu sunt destinaţii pe care vi le recomandăm în weekend-ul ce vine, ci localităţile pe unde parlamentarii au câte una, două sau trei case de vacanţă.
În rândul liberalilor, la capitolul locuri de relaxare, fruntaş este premierul Călin Popescu Tăriceanu. El se poate lăuda cu două case de vacanţă, una la Snagov şi alta la Năvodari. Ministrul apărării Theodor Meleşcanu se retrage uneori în comuna Izvorani din judeţul Ilfov, in timp ce preşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu are o casă spaţioasă la Adunaţii Copăceni. Şi liderul liberalilor de la Iaşi, Relu Fenechiu are două case declarate de vacanţă în Iaşi şi Dărmăneşti.
Nici social-democraţii nu se lasă însă mai prejos. Senatorul PSD Adrian Păunescu are nu una, ci trei asemenea imobile: la Breaza, la Roşia Montana şi la Bragadiru, deputatul Cristi Marinescu are o casă de vis la Sinaia, iar Gabriel Oprea are o vilă la munte şi una la mare. Şerban Mihăilescu şi-a făcut o casă de 260 de metri fix lângă vila fostului lider PSD, Adrian Năstase, la Cornu. Şi tot aici au vilă Cosmin Guşă şi Daciana Sârbu.
Senatorul Ion Vasile are două refugii de weekend, în Buzău şi la Mamaia, iar preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, are şi el un loc de relaxare în Argeş. Dan Ioan Popescu de la PC are însă cea mai spaţioasă casă de vacanţă la Azuga, de aproape 1.000 de metri pătraţi. Colegul său, senatorul Gavrilă Vasilescu, are trecute în declaraţia de avere două vile de vacanţă la Snagov şi Bucov.
În rândul democraţilor, imobile de relaxare au Cristian Rădulescu, Cezar Preda - câte două - în vreme ce doamnele Cornelia Cazacu şi Monica Iacob Ritzi se relaxează la Urlaţi şi Petroşani.
Foarte mulţi parlamentari au case de vacanţă la munte şi la mare
Joi, 13 Decembrie 2007 13:19
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Un parlamentar costă statul român 8000 de euro pe lună
Duminica, 15 Iulie 2007 14:22 - Averile unor senatori au crescut spectaculos în ultimul an
Miercuri, 12 Decembrie 2007 21:12 - Sancţiuni pentru aleşii care primesc bani de chirie nejustificat
Joi, 13 Decembrie 2007 08:58 - 17 foşti şi actuali demnitari stau nejustificat în case RA-APPS
Joi, 13 Decembrie 2007 12:26
Comentariile cititorilor
2. Gabi
Joi, 13 Decembrie 2007 18:47
| Raspunde la comentariu
1. Stefan
Joi, 13 Decembrie 2007 15:07


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Politicienii discută variantele de guvernare la restaurante selecte din Bucureşti
Joi, 04 Decembrie 2008 22:38Ultima modă printre politicienii care se luptă pentru putere în parlament şi în guvern sunt întâlnirile la o masă bună, la restaurant select din Capitală. Pentru că, până la urmă, politica trece prin stomac, iar...
Realitatea te priveşte - Partidele parlamentare sunt aşteptate, astăzi, la Cotroceni, pentru consultări
Astazi, ora 01:59Preşedintele Traian Băsescu începe, astăzi, la Cotroceni, consultările pentru formarea noului Guvern şi lansează un semnal - "PSD este câştigătorul moral al alegerilor parlamentare, în timp ce PD-L este câştigătorul de...
Realitatea zilei: Adrian Năstase: "Formula PSD - PD-L îi va conveni preşedintelui Băsescu în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor."
Joi, 04 Decembrie 2008 22:46"Formula PSD - PD-L îi va conveni preşedintelui Traian Băsescu, nu neapărat pentru a rezolva problemele foarte serioase ale crizei, ci, mai ales, în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor pentru că, în momentul în...
Tăriceanu anunţă că PNL vrea să obţină garanţii solide, altfel intră în opoziţie
Astazi, ora 05:09Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat joi seară că Biroul Permanent al liberalilor a decis în unanimitate că va participa la guvernare dacă "va avea garanţie solidă că va avea rol hotărâtor pentru programul...
Viorel Hrebenciuc are parte de reproşuri în PSD pentru negocierile cu liberalii
Joi, 04 Decembrie 2008 21:29Negociatorul en titre al PSD, Viorel Hrebenciuc, trece printr-o perioadă neagră. Pe de o parte, partidul îi reproşează ratarea unei alianţe cu PNL, dar şi pierderea unor voturi, pe de altă parte, Hrebenciuc se vede oarecum exclus...
Cele mai CITITE din Politică
- Cine face viitorul Guvern al României (9102)
- Traian Băsescu a început consultările cu reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale (6186)
- Emil Boc: Preşedintele va decide viitorul premier (6103)
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor (5858)
- Foştii parlamentari Marius Marinescu şi Anca Constantinescu au ajuns vedete la CNN (5625)
Cele mai VOTATE din Politică
- Emil Boc: PNL-ul este soluţia naturală pentru realizarea majorităţii (3,92/5)
- Vanghelie: PSD poate rămâne în opoziţie până la alegerile prezidenţiale (3,92/5)
- Traian Băsescu a început consultările cu reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale (3,2/5)
- Emil Boc: Preşedintele va decide viitorul premier (3,2/5)
- Crin Antonescu: PDL rămâne acelaşi partid de oportunişti, care vrea să vină la guvernare sub orice formă (3,04/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Crin Antonescu: PDL rămâne acelaşi partid de oportunişti, care vrea să vină la guvernare sub orice formă (149)
- Traian Băsescu a început consultările cu reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale (75)
- Emil Boc: Preşedintele va decide viitorul premier (57)
- Cine face viitorul Guvern al României (56)
- Tăriceanu: PNL nu va face compromisuri pentru a rămâne la putere şi va continua parteneriatul cu UDMR (52)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Traian Băsescu a început consultările cu reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale
- Mircea Geoană: Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern de largă susţinere
- Emil Boc: PNL-ul este soluţia naturală pentru realizarea majorităţii
- Tăriceanu anunţă că PNL vrea să obţină garanţii solide, altfel intră în opoziţie
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi?
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor
- Guvernul a amânat cu un an majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă
- Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de DNA
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Fericirea este contagioasă, dar nu şi la locul de muncă
- Pentagonul intră oficial în "război neconvenţional" cu teroriştii
- Panică pe aeroportul din New Delhi, oamenii au crezut că se repetă atentatele din Mumbai
- O femeie din Braşov a născut un copil cu o malformaţie genetică
- Astronomii reînvie o supernovă istorică cu o oglindă interstelară
- Revista presei economice internaţionale - vineri, 5 decembrie
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Sondaj
Bucureşti 15 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 05.12 | 06.12 |
| Timişoara | 15 °C | 14 °C |
| Arad | 14 °C | 14 °C |
| Bacău | 15 °C | 12 °C |
| Braşov | 12 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 16 °C | 13 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.2603 USD
| 1 EUR | 3,8431 RON |
| 1 USD | 3,0494 RON |
| 1 GBP | 4,4296 RON |
| 1 CHF | 2,5042 RON |
| 100 HUF | 1.4752 RON |
| 100 JPY | 3.2868 RON |
| 1 BGN | 1.9649 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










