Florin Piersic a explicat că întotdeauna poartă ceva de culoare roșie la el, indiferent că este o batistă, un pix sau “slipul”, pentru că îi poartă noroc. Totodată, acesta s-a declarat încântat de faptul că de ziua lui, pe 27 ianuarie, cinematografele din toată țara vor proiecata filmele în care a jucat actorul de-a lungul carierei.
“Eu nu pot să mă schimb, ăsta sunt, așa să mă luați. Eu am iubit întotdeauna femeile. Nu pot să vă spun care, unde, că nici nu mai știu unde sunt și dacă mai sunt. Dar un lucru pot să vă spun. Vine câte o fetiță și îmi spune “Domnul Piersic, nu vreți să-mi dați un autograf?”. “Ba da, cum te cheamă?”. Zice “Nu pentru mine, pentru bunica”. Acum, trebuie să spun, când aud de bunica sau de mama, mama mai merge, dar bunica mi se pare cam mult.
Dacă mă urmăriți pe mine, aveți gusturi bune, pentru că eu vă creez o stare mai bună, vorbesc mult. Pentru că asta vreau să vă spun nu vă mai luați de mine de niciun fel. Mi-am pus roșu. N-ați înțeles de ce, mi-am agățat batista asta aici pentru că mie roșu îmi poartă noroc. Îmi pare rău că nu pot să vă arăt, dar până și slipul pe care îl port e roșu. Mă, copii, vă dau cuvântul meu de onoare că dacă nu am roșu cu mine....
În această seară de ziua mea, sau cu o zi înainte de istorica zi a lui Florin Piersic, care împlinește 80 de ani, vă dau cuvântul meu de onoare că sunt foarte trist când mă gândesc că am colegi care sunt mai tineri decât mine și care mă întreabă “Dar tu cum de te mai ții așa, faci operații, chestii?”. Nu fac operații! Restul nu pot să vă spun pentru că e o chestiune mult prea discretă și dacă ne întâlnim, vă spun de ce mă țin eu de femei, să nu cad.
Vreau să mă comunic că mâine va fi un cadou extraordinar, la toate cinematografele din România să proiecteze filme cu Piersic gratis”.
Actorul și-a amintit de o întâmplare de la Ateneul Român, acolo unde a primit premiul de “Cel mai bun actor”, atunci când a cerut redenumirea premiului. De asemenea, acesta a explicat că nu a mai apărut în spațiul public un an de zile în semn de protest față de cei care spuneau despre el că “acaparează discuția”.
“Să revenim, cum să mă faci pe mine cel mai iubit om al României? Vă mărturisesc, nu socotesc că sunt cel mai iubit actor din România și vreau să spun că toate premiile pe care le-am luat, mai ales când eram prezentat la Ateneul Român, de vreo două trei ori am luat “Cel mai iubit actor”, dar scriau “Cel mai bun actor”. E o greșeală, sunt foarte mulți actori foarte buni, mai buni decât mine. Și atunci am spus “Corectați! ‘Cel mai iubit...’, ‘Cel mai simpatizat’, dar nu cel mai bun actor”.
M-am hotărât de un an de zile să nu mai apar. M-am gândit, de ce să apar dacă oriunde mă duc, în momentul în care am apărut: “A venit Piersic. A venit Florin Piersic. Vă anunț! Deci noi nu mai avem cum să vorbim, nu mai avem cum să-i punem vreo întrebare. Acum el va acapara toată discuția”. Și din clipa în care am început să fiu prezentat așa, tot ce am eu mai bun în mine, și optimismul ăsta, și faptul că nu am depus armele, armele nefiind numai profesionale, mă gândesc la mintea mea, la felul meu de a mă comporta cu cei din jur. Vreau să-l văd pe ăla, unul, care să vină să spună “Pe mine m-ați respins, n-ați vrut să-mi scrieți!”. Am avut colegi cărora li se cerea autograf și care spuneau “Nu dau domne autograf, eu nu dau autografe, eu sunt actor”. Dacă eu nu m-am fotografiat cu jumătate din populația României, nu s-a fotografiat nimeni! Și a Moldovei”.
Florin Piersic a făcut și un anunț oficial și a informat că președintele Republicii Moldova a semnat un decret prin care actorul a primit titlul de “Artist al poporului Republicii Moldova”.
“Trebuie să spun că acum două ore am aflat, prin telefon, de la Chișinău, că astăzi, la ora 13.00, președintele Moldovei, Timofti, a semnat un decret în care eu, de astăzi, vă anunț oficial sunt “Artist al poporului Republicii Moldova”. Dar dumneavoastră nu știți că eu, cu doi – trei ani în urmă, fiind atât bine primit în Republica Moldova la spectacole de teatru, am făcut și recital cu un public excepțional. Nu știu dacă sunt foarte iubit, dar m-am purtat cu ei grozav. Am recitat acolo “Ștefan cel Mare” a lui Dominic Stanca, am recitat acolo “Limba Română” a lui Duțescu, am recitat “Repetabila Povară” a lui Păunescu. Am eu un program special pentru moldova și din poeți moldoveni, cum este Vieru, Dabija.
Eu îi iubesc pe ei pentru sufletul lor. Pentru faptul că mă plimb, de pildă, pe bulevardul lor și mă oprește un tânăr cu o fată și spune “Vreți să stați cu mine de vorbă?”. “Bineîțeles, cine ești?”. “Pe mine mă cheamă Costel Airinei. Vreau să vă spun că eu sunt moldovean, dar vreau să vă spun că eu am cam învățat toate poeziile dumneavoastră. Vă rog stați aici pe bancă!”. Eu niciodată nu am spus nimănui “Nu”. Zic “Bine, stau pe bancă. Dar văd că nu sunteți singur”. “Păi nu sunt singur, doamna care mă însoțește este directoarea adjunctă de la Opera dumneavoatră Națională din Chișinău. Și ea vrea să mă ducă undeva să-mi cumpăr nu știu ce. Vă rog, vreau să ascultați!”.
Mă, copii, mă! Mă, copii, mă! Și începe ăla să recite poezii pe care le-am spus eu la televizor. Dar cum recita, cum căuta el să mă imite pe mine în felul în care mă desfășor, cum punea el suflet în poezii. Am rămas...”, a povestit acesta.
Actorul și-a amintit și de ziua în care s-a întâlnit cu președintele Nicolae Timofti, care nu l-a lăsat să plece până când nu i-a recitat “măcar un singur vers” dintr-o poezie scrisă de Adrian Păunescu. De asemenea, acesta a explicat că îi place să vorbească mult pentru alții, care și-ar dori să vorbească în acest moment, nu mai au cum pentru că nu mai sunt printre noi, făcând referire la colegii și prietenii săi.
“Dar ăsta este un singur exemplu legat de Republica Moldova. Cum să mă duc la graniță și să mă legitimez? Nu-i normal? Mă legitimez și prezint pașaportul. Și spune ăsta “Vai de mine domn Florin, dumneavoastră cred că nu sunteți normal! Cum, îmi arătați pașaportul? Păi noi nu știm cine sunteți? Nouă ne e drag!”. “Păi da, mă, dar dacă duc ceva...”. “Nu duceți nimic, noi vă cunoaștem. Vă iubim foarte tare, să știți, așa că lăsați pașaportul”.
Și eu, pe motivul ăsta, i-am spus primului ministru, care era atunci, Vlad Filat, i-am spus “Domne, uitați care e povestea, aș vrea să vorbesc cu Timofti”. Și Timofti președinte zice “Dar să vină la mine”. Și m-am dus, tot staff-ul lui era acolo, eu m-am așezat, am povestit cu dumnealor cât de cât și la un moment dat, când să plec, spune “Aș vrea să nu pleci până nu-mi spui poezia aceea despre părinți pe care a scris-o Păunescu”. Dar, revin, am spus poezia președintelui Moldovei și trebuie să spun ca l-am văzut emoționat. Dar eu n-am putut să spun o strofă, că el mi-a spus “Măcar o strofă”. Păi eu dacă încep o poezie sau încep să vorbesc, trebuie tot timpul să mă tai ca pe mărar? N-am înțeles.
De-aia sunt intrigat. Cum adică spuneți că vorbesc mult? Păi bine că vorbesc! De ce mă condamnați că vorbesc? Am ce să vă spun! Uitați-vă la mine! Am văzut zilele trecute “De-aș fi Harap Alb”. Am văzut filmul “Parașutiștii”.
Vă dați seama ce simt eu când mă gândesc că Silviu Stănculescu, dragul meu partener din parașutiștii, nu mai este, Dana Comnea de curând ne-a părăsit. Din partenerii mei de acolo nu mai este nici Geo Costiniu, tânărul Geo Costiniu. Nu mai e decât Valeria Seciu. Am văzut “De-aș fi Harap Alb”, revin. Știți ce vreau să vă spun, din “Harap Alb”nu mai trăiește decât Codrescu. Ei sunt în viață. Contantin Codrescu cu care vorbesc aproape zilnic și Septimiu Sever care e în Canada și care are 92 de ani. Ei doi erau frații mei din “Harap Alb”. În rest nu mai e nimeni! Nici regizori, nici operatori. Nu mai e niciunul. Și atunci ce senzație să am eu când mie mi se spune “Mă, ești cel mai iubit”. E frumos ce-mi spuneți!”.
Totodată, Florin Piersic a povestit cum i-a recitat Preafericitului Daniel dintr-o poezie scrisă de Dominic Stanca.
“Eu sunt elev de școală, de asta sunt supărat că s-a scris în ziar, înainte de ziua mea, un articol care dacă îl citești sigur că înțelegi: “Piersic a fost urmărit de Securitate”. Eu vreodată să dau cu subsemnatul? Niciodată despre nimeni! Am spus eu vreodată de cineva ceva, am îndrăznit vreodată să-i spun cuiva “Știi, mă, să te ferești de ăla și de ăla...”? Niciodată! Pentru că semăn cu mama mea. Pentru că mama mea, așa cum i-am spus și Preafericitul Daniel când m-a întrebat la cine mă rog, am spus “La Maica Domnului, la Iisus Hristos, și la mama mea pe care o socotesc o sfântă”.
Și atunci el a spus "Vorbești serios?". Și atunci Preafericitul a spus “Știi, Florin, dragă, și eu mă rog la Ștefan cel Mare”. Și în momentul acela eu i-am spus “Zaci sub această lespe de rece, dar tu ești pretutindeni, în fiecebruși de pământ, în bobul de grâu, de mei, de tămâie, în sabia frunzei, în piatra din râu. Peste tot înflorești, primăvară eternă, în inimi, în sălcii, în spic, în cicoare. A cui e dumbrava? A lui Ștefan cel Mare. A cui e fântâna? A lui Ștefan cel Mare. Cine a dat pomilor umbra-n cărare? Ștefan cel Mare”. Și i-am spus tot poemul ăsta scris de Dominic Stanca. Și poezia se termină așa “Așa că atunci, când batem un drum, când trecem un vad, când urcăm o cărare, știm fiecare că într-o zi, pe aici, a trecut și Ștefan cel Mare””.
Actorul a mai spus că a fost sunat și de consilierul prezidențial al lui Klaus Iohannis, Sergiu Nistor, care a dorit să-l felicite, din partea președintelui, pentru împlinirea vârstei de 80 de ani.
“Dar mă întorc la “Cel mai iubit om din România”. Păi la 80 de ani îți dă mână să spui. De ce n-ai spus la 50 de ani, la 60? Acum, hai noroc, ai 80 de ani, te salutăm și toate cele.
M-a sunat un domn pe care îl cheamă Sergiu Nistor, de la Președinție, și mi-a spus “Domnul Președinte, Klaus Iohannis, vrea să te felicite pentru ziua ta de 80 de ani”. Domne, numai când aud 80 vreau să mă sinucid, că eu sunt cel mai iubit actor, la 80 de ani... Nu-mi vine să cred când vin oameni la mine că nu-i recunosc. Și spun “Știți, domnul Piersic, eu foarte mult vă iubesc pe dumneavoastră!”. Și zic “Foarte bine, aveți gusturi bune. Dar ce vreți să-mi spuneți?”. “Eu sunt mai tânăr cu 3 ani decât dumneavoastră”. Mă, când aud îmi vine să înnebunesc. Zic “Dar să știți că arătați bine”. “E, arăt bine, dar nu ca dumneavoatră”.
Să trăiesc ani mulți mi-ar plăcea grozav. Eu iubesc viața grozav și iubesc și oamenii. Când am auzit de Facebook prima dată am crezut că e o gagică. Suna bine, așa, Facebook”.
Florin Piersic a povestit și despre peripețiile pe care le-a trăit la în timpul construcției cinematografului Florin Piersic.
“Copii, vreau să vă spun ceva, trebuie să vă spun că cinematograful ăsta l-am deschis acum 5 ani. Știți ce am trăit eu în cinematograful ăsta? În afară de faptul că am fost de față când l-au deschis și am venit pe o gloabă. Au căutat un cal, dar nu au găsit un cal cum îi aveam eu pe Gazal sau pe Ciprian din filmele în care am jucat. Au găsit un cal pe care, vă dau cuvântul meu, nu exagerez, abia m-am suit pe el. N-am putut să-l încalec. Și am ajuns aici în fața cinematografului, mă filmau ăștia, eram înnebunit.
Când am văzut că scrie sus “Cinema Florin Piersic”, am vrut să mă împușc. Cu litere galbene așa. Două nopți am stat, m-am suit pe statuia lui Mihai Viteazu și m-am gândit “Unde sunteți părinții mei, să mă vedeți că sunt pe bloc””.
Actorul Florin Piersic și-a adus aminte și de primele sale zile de viață, dar și despre cum au ajuns părinții săi să-l numeasă “Florin”, un nume rar întâlnit în acele vremuri.
“Și vreau să vă spun ceva! Aici în cinematograful ăsta, acum 79 de ani, cu o zi înainte de a mă naște eu, tatăl meu și mama mea erau la cinema. Tatăl meu fiind medic veterinar în Cluj. Și au venit seara la cinematograf, și în timpul filmului mama zice “Ștefane, Ștefane, nasc! Îți spun precis, nas!”. Și tata a luat-o, a chemat o birjă și a dus-o la spitalul doctor Stanca, care era tatăl lui Radu Stanca, lui Dominic Stanca.
Și el, doctorul Stanca, m-a adus pe lume, la 5, fără 20. Și surioara mea Lucica , care s-a înecat în Prut dorind să o salveze pe colega ei de bancă, la Cernăuț, campioană de înnot fiind. A sărit acolo un cetățean, un evreu, și prima pe care a pus mâna a fost fata generalului Puh, colega ei de bancă. Și pe Lucica eu găsit-o după 4 zile, la 11 kilometri în Basarabia.
De-asta am vrut să-ți spun, că eu am numele ăsta din cauza surorii mele, care a venit în ziua în care m-am născut eu și a spus “Mămico, să știi că am visat că am un frățior și îl cheamă Florinel”. Și mama zice “Lucica, dar tu de unde știi?”. “Am auzit la școală. Am auzit, pe unul îl cheamă Florinel”. Era un nume rar “Florin” atunci. Și de-asta mă cheamă Florin. Piersic e un nume moștenit de la Ștefan cel Mare. Pentru că Ștefan cel Mare punea nume d-astea. De asta eu înțeleg că Vulpe era din Bucuvona, Cornel Vulpe, Aurel Busuioc erau din Bucovina. Toți, prieteni de-ai mei erau din Bucovina și aveau nume de fructe, de pomi, de flori, de vrabie. Era un actor Lazăr Vrabie. Nume inspirate de la Ștefan cel Mare”.
