Tribunalul Bucureşti a admis cererea de eliberare a preşedintelui Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, Florentin Scaleţchi.

Magistraţii au înlocuit măsura arestării preventive cu interdicţia de a părăsi localitatea. De asemenea, Scaleţchi nu mai are voie să desfăşoare niciun fel de activitate în cadrul OADO.

Imediat după pronunţarea sentinţei, Parchetul a formulat recurs. Procurorii îl acuză pe Florentin Scaletki că, în calitate de preşedinte al OADO, a pretins suma de zece mii de euro de la o persoană căreia i-a promis că o va ajuta să obţină o pedeapsă mai mică într-un dosar în care aceasta era acuzată de înşelăciune.