Flavius Koczi, singurul reprezentant al României în concursul individual compus masculin, după accidentarea lui Marian Drăgulescu, a încheiat proba pe locul 12
Pe primul loc înaintea ultimei rotaţii este japonezul Kohei Uchimura (77,931), urmat de compatriotul său, Koji Yamamuro (75,389) şi de britanicul Daniel Purvis (75,132).
Dacă după prima rotaţie, în care a evoluat la inele şi a primit nota 13,633, Flavius Koczi era pe locul 21 în clasamentul intermediar, la finalul celei de-a doua serii el a urcat spectaculos până pe 5, datorită notei foarte bune primite la sărituri, 16,433, care a fost şi cea mai bună din concurs.
La paralele, Koczi a primit 14,433 şi ocupa locul 7 la jumătatea concursului. După evoluţia la bară fixă el a căzut însă pe 17, după ce a primit doar 13,500 la bară fixă, iar notele de la sol (15,366) şi cal cu mânere (14,333) l-au mai ridicat doar până pe locul 12.
Campion mondial absolut este japonezul Kohei Uchimura, cu un total de 93,631 puncte. Medalia de argint a fost câştigată de germanul Philipp Boy (90,530), iar bronul a revenit unui alt japonez, Koji Yamamuro (90,225).







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M