Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Fitch a reviziuit în scădere ratingurile a patru bănci greceşti, prezente şi pe piaţa românească

Fitch a revizuit în scădere ratingul pentru împrumuturile pe termen lung de la "BBB+", la "BBB", în timp ce ratingurile pentru creditele pe termen scurt au fost modificate de la "F3" la "F2". Totodată, perspectiva pentru creditele pe termen lung este negativă.

Fitch Ratings
Fitch Ratings

Fitch a revizuit în scădere ratingurile National Bank of Greece (NBG), Alpha Bank, EFG Eurobank şi Piraeus Bank, în contextul în care anticipează că ajustările fiscale pe care va trebui să le facă guvernul elen vor afecta şi mai mult profitabilitatea şi calitatea activelor acestor bănci.

"În particular, Fitch crede că măsurile de înăsprire fiscală pe care trebuie să le ia guvernul elen vor avea un efect semnificativ asupra economiei reale, afectând cererea de credite şi punând o presiune suplimentară asupra calităţii activelor. Aceasta din urmă ar putea conduce la un cost al creditului mai mare, slăbind în cele din urmă profitabilitatea", arată raportul agenţiei de rating.

Fitch a revizuit în scădere ratingul pentru împrumuturile pe termen lung de la "BBB+", la "BBB", în timp ce ratingurile pentru creditele pe termen scurt au fost modificate de la "F3" la "F2". Totodată, perspectiva pentru creditele pe termen lung este negativă.

În acelaşi timp, agenţia a revizuit în coborâre ratingurile individuale ale celor patru bănci de la "B/C" la "C".

Pe de altă parte, Fitch a menţinut ratingul ATEbank la împrumuturile pe termen lung, la "BBB-", iar la creditele pe perioadă scurtă l-a menţinut la "F3".

Pe 22 decembrie 2009, Moody's coborâse ratingurile mai multor bănci elene, pe fondul temerilor legate de rentabilitatea lor după încetinirea economică şi capacitatea redusă a guvernului grec de a le susţine, după ce mai devreme coborâse ratingul suveran al Greciei.

Astfel, Moody's a coborât ratingurile pentru credite şi depozite ale National Bank of Greece, la A1 de la Aa3, precum şi ale EFG Eurobank, de la A1 la A2. Totodată, Moody's a scăzut calificativul Emporiki Bank, filiala grecească a băncii franceze Credit Agricole, la A1 de la A2. De asemenea, agenţia de rating a coborât ratingurile pentru credite garantate de stat ale Alpha Bank, a treia bancă de pe piaţa elenă, de la A1 la A2.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro