“În anul 2009 ajustările cauzate de criza economică s-au resimţit la toate nivelurile, iar tendinţa aceasta nu a ocolit nici piaţa muncii. Creşterile salariale din ultimii doi ani au fost mult mai mici decât în perioada de boom economic (au fost sectoare unde s-au înregistrat scăderi salariale, iar în alte zone din economie, creşterile au fost moderate, de maximum 5%)”, spune Corina Diaconu Managing Director al firmei de recrutare şi consultanţă în resurse umane ABC Human Capital.
Potrivit acesteia, firmele din România rămân în continuare precaute în actualul context economic şi caută să menţină un control strict asupra costurilor, îndeosebi asupra celor de personal.
“Firmele dau dovadă în continuare de o atitudine rezervată, precaută în ceea ce priveşte perspectivele de redresare ale pieţei interne, 2011 păstrând aceleaşi tendinţe ca 2010”, adaugă Corina Diaconu.
Şi Oana Datki, Country Manager al Consulteam, reprezentant Mercer în România, spune că estimările companiilor pentru anul 2011 sunt mai optimiste, atât în privinţa intenţiilor de angajare, cât şi a procentului de creştere salarială bugetată.
“Deciziile de resurse umane sunt focusate în continuare pe reducerea costurilor. În aceste condiţii, se revine la abordarea « Recompenselor Totale » şi se focusează pe elementele non-financiare (dezvoltare, carieră, echilibru viaţa personală) mai mult decât pe cele financiare”,explică Datki.
Aproape 70% dintre companiile multinaţionale de pe piaţa locală au operat creşteri salariale cuprinse între 1% şi 4,5% în acest an, la jumătatea valorii înregistrate anul trecut, potrivit studiului salarial realizat de compania de consultanţă Mercer.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M