Foto: http://fematrailer.blogspot.com

Comisarul şef al Gărzii de Mediu, Gyekeny Gertrude, a declarat că a amendat firma Hiros pentru "lipsa fişei de securitate, a etichetelor pentru produsul respectiv, precum şi a traducerii în limba română a instrucţiunilor de utilizare". Comisarul şef al Gărzii de Mediu a mai afirmat că, în cazul în care substanţa ar fi fost utilizată în condiţii normale de aerisire, nu s-ar fi întâmplat nimic, potrivit NewsIn.

Pe lângă persoanele care au fost transportate la SMURD Tîrgu-Mureş în cursul nopţii de joi spre vineri, în timpul zilei au mai fost duse la spital încă 14 persoane prezente la schimbul I. Din cei 35 de pacienţi monitorizaţi la SMURD Tîrgu-Mureş, 31 au fost duşi la Clinica de Boli Profesionale din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş.

Autorităţile mureşene au dispus închiderea fabricii Hirschmann România şi au trimis acasă cei 150 de muncitori din tura de zi, după ce, în timpul nopţii, mai mulţi angajaţi ai fabricii, situată în Parcul Industrial Mureş, s-au intoxicat cu o substanţă care conţine xilen. 

Ioan Pop, şef serviciu în cadrul ITM Mureş a spus că firma care a produs incidentul, Hiros Rom a mai fost implicată într-un incident asemănător la Hunedoara, tot la refacerea unei pardoseli. "Şi totuşi nu au luat măsurile necesare. E interesant că oamenii lor care lucrează cu acesta substanţă, fără măşti, nu păţesc nimic. Am dispus sistarea activităţii, nu a mai intrat nimeni în secţia de producţie", a mai spus Pop. Acesta susţine că este un incident periculos care "trebuie cercetat ca atare, nu un accident de muncă, pentru că nu a fost nimeni spitalizat". 

La rândul ei, conducerea firmei Hirschmann România a precizat că nu utilizează în procesul de producţie substanţa Panbexil şi că nu a avut cunoştinţă despre utilizarea unei substanţe iritante pentru activităţile de construcţie desfăşurate în zona de extindere. "Incidentele înregistrate sunt cauzate exclusiv de către substanţa în cauză şi nu de către substanţe sau procese de producţie dezvoltate în cadrul firmei Hirschmann România", se arată într-un comunicat al firmei. 

Conducerea societăţii speră să reia activitatea de producţie începand de luni, 11 august. "Suplimentar, firma noastra a planificat un nou set de măsurători de noxe înainte de reînceperea activităţii în ziua de luni, 11 august, în aşa fel încât să existe certitudinea că mediul de lucru nu a suferit modificări şi că măsurile dispuse s-au dovedit eficiente", se mai arată în comunicat.