Moneda poloneză s-a devalorizat, chiar dacă Polonia a fost singura ţară europeană care a raportat creştere economică pozitivă pe 2009. / FOTO: Grup RC

Dacă în România activitatea de training a scăzut semnificativ anul trecut, când majoritatea firmelor au renunţat la bugetele de pregătire a angajaţilor, Polonia, în schimb, a fost mai puţin afectată de criza economică, reuşind să evite recesiunea. Polonia a fost, de fapt, singura ţară din UE care a avut anul trecut creştere economică, de circa 1,7%.

“Deschiderea biroului din Polonia face parte din strategia grupului de a deveni un partener regional pentru companiile cu prezenţă în Europa Centrală şi de Est care doresc să deruleze campanii de pregătire a personalului unitare şi coerente în ţările în care activează”, a declarat Adrian Florea, managing partner al Trend Consult. Investiţia necesară pentru începerea businessului de training în Polonia este de 150.000 de euro, iar afacerea va fi derulată împreună cu un partener local care deţine 30% din acţiuni.

Trend Consult este una dintre primele 5 firme de training din România, principalii săi concurenţi fiind Ascendis, UBD, Human Invest, TMI, Interact. „Anul 2009 a fost pentru noi un an atipic, mai bun decât am crezut la început. Cifrele realizate în ultimele 2 trimestre ale anului trecut au fost cu 25 – 30% mai mari faţă de cifrele realizate în aceeaşi perioadă a anului 2008”, spune Adrian Florea. Domeniile din care provin principalii clienţi ai firmei de training sunt financiar-bancar, IT&C, turism, retail şi distribuţie, FMCG, pharma şi consultanţă.