Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Fiorentina îl dă în judecată şi pe Becali

Clubul Fiorentina a anunţat, pe site-ul oficial, că îl va da în judecată pe procuratorul Ioan Becali pentru "numeroasele minciuni şi calomnii" din conferinţa de presă pe care reprezentantul atacantului Adrian Mutu a susţinut-o, vineri, la Florenţa.

Ioan Becali / FOTO: imphoto

"În urma numeroaselor minciuni şi calomnii din declaraţiile de astăzi ale domnului Giovanni Becali, agentul lui Adrian Mutu, ACF Fiorentina anunţă că i-a împuternicit pe reprezentanţii săi legali să acţioneze împotriva domnului Becali, pentru a proteja imaginea şi interesele societăţii viola şi a membrilor săi", se arată în comunicatul clubului din Florenţa.

Ioan Becali a organizat, vineri, o conferinţă de presă în Italia, în cadrul căreia a explicat versiunea jucătorului cu privire la scandalul în care este implicat, afirmând, printre altele, că membri ai conducerii grupării Fiorentina l-au jignit pe Adrian Mutu, numindu-l "cancerul clubului" şi "nenorocit".

Miercuri, site-ul oficial al clubului AC Fiorentina a anunţat, într-un comunicat, că atacantul român Adrian Mutu a părăsit antrenamentul fără să ofere vreo explicaţie şi că, urmare a comportamentului său din ultima perioadă, gruparea va deschide acţiuni în plan sportiv şi civil. Fostul impresar Ioan Becali a declarat ulterior că Mutu a părăsit antrenamentul de miercuri după-amiază al Fiorentinei după ce a aflat că gruparea viola nu îi permite să se transfere la o altă echipă din Italia liber de contract.

Vineri, Fiorentina a anunţat excluderea lui Adrian Mutu de la antrenamentele şi pregătirea echipei, deoarece acesta a încălcat obligaţiile contractuale.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro