Comandantul FINUL din Liban, generalul francez Alain Pellegrini, a avertizat în legătură cu o deteriorare a situaţiei în sudul Libanului.

"Suntem îngrijoraţi de posibila deteriorare rapidă a situaţiei din zonă, în mai multe moduri, mai ales prin acţiuni ce ar putea fi iniţiate din acestă zonă în direcţia Israelului", a spus el, pentru "L'Orient-Le Jour". El s-a referit la eventuale atacuri Hezbollah împotriva Israelului.

"De asemenea pot exista şi disensiuni interne, o repercusiune în zona problemelor interlibaneze, care sunt ilustrate de exemplu la masa discuţiilor. Am urmărit acest lucru îndeaproape. Fără să fim pesimişti, trebuie să recunoaştem că există aici potenţiale focare de fragilizare a situaţiei", a spus Pellegrini.

Liderii libanezi desfăşoară de câteva zile discuţii dificile asupra modalităţilor de ieşire a ţării din grava criză politică în care se află.

"În plus, există problema palestiniană, pentru că nu trebuie să uităm că există tabere palestiniene în această zonă, care pot reacţiona de exemplu la unele situaţii din regiune", a spus generalul, referindu-se apoi şi la survolările israeliene.

Franţa l-a convocat joi pe ambasadorul israelian la Paris, după un incident produs la 31 octombrie între Căştile albastre franceze din Liban şi avioane militare israeliene care au fost la un pas de a provoca un tir de autoapărare al soldaţilor francezi. Pellegrini a spus că nu are nicio explicaţie clară. "Ar putea fi vorba despre o provocare deliberată. Cautăm să aflăm motivele", a declarat el.