Misiunea ONU din Kosovo a început pregătirile pentru retragere, a anunţat şeful trupelor ONU din Kosovo, care a precizat că acţiunea va avea loc după încheierea unui acord referitor la statutul definitiv al regiunii.

Oficialul ONU a mai adăugat că s-a trecut deja la reducerea personalului.

Şeful trupelor ONU din provincie a declarat că misiunea se va încheia atunci când în Consiliul de Securitate se va adopta o nouă rezoluţie referitoare la Kosovo.

Forţa de pace, care se află sub egida Naţiunilor Unite, a fost instalatată în 1999, după bombardamentele NATO, care au constrâns puterea de la Belgrad să-şi retragă trupele din provincie.

Sosirea militarilor străini a pus capăt războiului dintre armata guvernamentală şi separatiştii albanezi, care a provocat sute de morţi şi zeci de mii de refugiaţi.

În februarie, rerezentanţii sârbilor şi ai albanezilor au început negocierea statutului definitiv al provinciei Kosovo, care trebuie finalizat până la sfârşitul anului.