Filmul lui Nemescu, premiat la Londra de o fundaţie înfiinţată în memoria unui regizor indian
Fundaţia Satyajit Ray oferă anual un premiu pentru cel mai bun regizor participant la Festivalul Internaţional de Film de la Londra (Times BFI London Film Festival), iar în 2008 l-au ales pe Nemescu.
Premiul, care va fi decernat miercuri la British Film Institute din Londra, va fi oferit de Sir Christopher Frayling, preşedintele Arts Council of England şi rector al Royal College of Art din Londra. Trofeul va fi ridicat de editorul filmului, Cătălin Cristuţiu, premiat pentru montaj la gala Gopo, premiile industriei cinematografice româneşti ajunse la a doua ediţie în acest an şi acordate pe 3 martie. Filmul lui Nemescu a câştigat, în total, cinci trofee Gopo în acest an.
Anul trecut, fundaţia Satyajit Ray, care a acordat primul premiu pentru film în 1996, l-a răsplătit pe Florian Henckel von Donnersmarck pentru filmul "Viaţa celorlalţi" ("The Lives of Others"), laureat al Oscarului pentru cel mai bun film străin.
Filmul lui Nemescu, regizor care a decedat într-un accident de maşină în august 2006, la vârsta de 27 de ani, a câştigat şi premiul Un certain regard la Cannes în 2007.
"California Dreamin'" a rulat la Londra şi în cadrul festivalului de film românesc organizat în noiembrie 2007 de Institutul Cultural Român (ICR) Londra în parteneriat cu Institutul Francez. Tot cu sprijinul ICR, filmul va rula la Festivalul New Europe din Edinburgh (4-13 aprilie 2008), în deschiderea festivalului.
Sursă: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

