Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", cu care regizorul Cristian Mungiu participă la festivalul de la Cannes, a fost deja cumpărat de distribuitorul francez Bac Films, iar producătorul executiv Dan Burlac a spus că datorită cronicilor bune din presa internaţională pelicula se va vinde bine.
Filmul a avut premiera oficială joi seara, de la ora 20.15 GMT (23.15, ora României), iar spectatorii au aplaudat timp de 10 minute după difuzarea producţiei. Presa internaţională este entuziasmată şi consideră pelicula una dintre cele mai mari surprize de până acum
Lungmetrajul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" este singurul film românesc ce participă în competiţia oficială a festivalului de la Cannes la ediţia din 2007, realizat de Cristian Mungiu, după o pauză de cinci ani de la primul său lungmetraj, "Occident". Acţiunea filmului se petrece într-o singură zi, într-o sâmbătă din 1987, şi prezintă povestea a două studente, dintre care una rămâne însărcinată, într-o perioadă în care avorturile erau interzise.
Deşi criticii din întreaga lume vorbesc despre un premiu pentru filmul românesc, Mungiu a spus că nu se aşteaptă la o distincţie anume pentru că încă nu au rulat filme importante din competiţie, ale unor regizori ca fraţii Coen sau Emir Kusturica.
Filmul lui Mungiu este deja considerat unul dintre favoriţii criticilor pentru Palme d'Or, în numai trei zile de festival, potrivit Reuters. Pe lista criticilor prezenţi la Cannes producţia se află înaintea celorlalte două pelicule din competiţie ce au rulat până vineri, 'My Blueberry Nights', regizat de Wong Kar-wai şi 'Zodiac', în regia lui David Fincher.
Compania Bac Films, care a cumpărat deja pelicula românească, a distribuit în Franţa şi filmul lui Cristi Puiu "Moartea Domnului Lăzărescu" şi pelicula "A fost sau n-a fost?", în regia lui Corneliu Porumboiu, ambele premiate la Cannes. Regizorul Porumboiu va ajunge şi el sâmbătă la Cannes pentru a fi alături de colegii săi din echipa filmului lui Mungiu.
Aboneaza-te la newsletter:
Filmul lui Mungiu de la Cannes s-a vândut deja în Franţa
Vineri, 18 Mai 2007 16:41
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Trei filme româneşti selectate la a 60-a ediţie a Festivalului de la Cannes
Miercuri, 16 Mai 2007 03:32 - Cannes: prima zi, primul film
Joi, 17 Mai 2007 06:34 - Filmul lui Cristian Mungiu, aplaudat la Festivalul de la Cannes
Joi, 17 Mai 2007 23:47 - Entuziasm pentru filmul lui Mungiu, la Cannes
Luni, 21 Mai 2007 09:31
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Fanii muzicii house au participat la Liberty Parade
Astazi, ora 07:23Fanii muzicii house au avut parte de o noapte pe cinste la Liberty Parade. Pe plaja dintre Saturn şi Venus, peste 30.000 de houseri au ascultat mixajele a trei DJ străini şi 13 DJ români. Show-ul a fost întregit de invitaţii...
Doi tineri din Piteşti s-au căsătorit la bordul unui avion
Astazi, ora 06:15Căsătorie la înălţime! Doi tineri din Piteşti au decis să-şi unească destinele, în aer, la bordul unui avion. Mirii, împătimiţi ai planorismului, s-au simţit în al 9-lea cer la propriu şi la figurat. Unii nuntaşi însă,...
Cleopatra Stratan a lansat păpuşa care îi poartă numele, între sute de fani
Sambata, 19 Iulie 2008 23:57Îmbrânceli, plâsete, ţipete şi fani la un pas de a se lua la bătaie pentru un autograf. Nu vă închipuiţi că este vorba despre admiratorii vreunei formaţii cu renume internaţional, ci despre copiii care au venit sâmbătă la...
Mobila viitorului nu poate fi decât.. erotică - Galerie Foto
Sambata, 19 Iulie 2008 17:10Sexy sau îngrijorător? Mobila erotică poate fi cu greu pe gustul tuturor. Cu toate acestea, designerul Mario Philippona şi-a prezentat ultimele creaţii de mobilier, proiectate special pentru a aprinde flama pasiunii. ...
Cele mai CITITE din Divertisment
- Probabil cea mai urâtă costumaţie din istoria modei - VEZI FOTO (1707)
- Povestea extraordinară a lui Faith, câinele biped - FOTO şi VIDEO (1391)
- Fratele Cesare, un călugăr de 60 de ani cântă heavy-metal (1086)
- Mihaela Rădulescu şi Radu Mazăre s-au dat în bărci (846)
- În plină criză imobiliară, Trump a vândut o casă cu 100 de milioane de dolari (752)
Cele mai VOTATE din Divertisment
- Oamenii cu o voce plăcută sunt cei mai sexy (3,88/5)
- Heidi Klum şi-a asigurat picioarele pentru două milioane de dolari-Galerie foto (3,8/5)
- Povestea extraordinară a lui Faith, câinele biped - FOTO şi VIDEO (3,76/5)
- Angelina Jolie a ieşit din spital (1,92/5)
Cele mai COMENTATE din Divertisment
- Mihaela Rădulescu şi Radu Mazăre s-au dat în bărci (10)
- Cleopatra Stratan a lansat păpuşa care îi poartă numele, între sute de fani (5)
- Heidi Klum şi-a asigurat picioarele pentru două milioane de dolari-Galerie foto (2)
- În plină criză imobiliară, Trump a vândut o casă cu 100 de milioane de dolari (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Arheologii egipteni au descoperit în Marea Piramidă a lui Cheops o barcă veche de 4.500 de ani
Astazi, ora 08:07Surpriză pentru turiştii care au vizitat sâmbătă Marea Piramidă a lui Cheops. Ei au avut ocazia să arunce o privire într-una din camerele subterane, unde arheologii egipteni au descoperit o ambarcaţiune veche de 4500 de ani.
- Creştin-ortodocşii sărbătoresc astăzi Sfântul Ilie
- Manifestări spectaculoase de Ziua Aviaţiei Române
- Şeful vămii Albiţa, reţinut de procurorii DIICOT pentru contrabandă cu ţigări, a primit mandat de arestare
- Nemulţumiţii din PD-L Constanţa au anulat excluderile şi dizolvarea conducerii
- Tenis: Victor Hănescu a ratat calificarea în finala Turneului de la Kitzbuhel
- Până la sfârşitul secolului temperatura globală va creşte cu 7,5 grade Celsius
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Arheologii egipteni au descoperit în Marea Piramidă a lui Cheops o barcă veche de 4.500 de ani
Astazi, ora 08:07Surpriză pentru turiştii care au vizitat sâmbătă Marea Piramidă a lui Cheops. Ei au avut ocazia să arunce o privire într-una din camerele subterane, unde arheologii egipteni au descoperit o ambarcaţiune veche de 4500 de ani.
- Fanii muzicii house au participat la Liberty Parade
- La Râşca, judeţul Cluj, se cultivă cartofi speciali pentru chipsuri
- Columbienii vor ieşi astăzi în stradă pentru un marş împotriva FARC
- Barack Obama a ajuns la Kabul, în Afganistan
- Preşedintele bulgar, acuzat de legături cu afacerişti dubioşi
- Zilele oraşului Govora au debutat cu un carnaval al florilor
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil
| mai multe
| Romania | 20.07 | 21.07 |
| Timişoara | 32 °C | 35 °C |
| Arad | 32 °C | 25 °C |
| Bacău | 31 °C | 33 °C |
| Braşov | 28 °C | 27 °C |
| Cluj Napoca | 28 °C | 34 °C |
| Constanţa | 28 °C | 34 °C |
| Europa | 20.07 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 22 °C | |
| Londra | 19 °C | |
| Madrid | 36 °C | |
| Moscova | 23 °C | |
| Oslo | 17 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5581 RON |
| 1 USD | 2,2417 RON |
| 1 GBP | 4,4736 RON |
| 1 CHF | 2,1995 RON |
| 100 HUF | 1,5524 RON |
| 100 JPY | 2,1087 RON |
| 1 BGN | 1,8192 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







