Exclusiv: Fiii prinţului Cantacuzino: cât de bogat este neamul şi de ce nu înjură niciodată

Tatăl dvs. spunea într-un interviu "Cantacuzini sunt peste tot". Au mai rămas şi în România?

Şerban Matei Cantacuzino: Unchiul nostru, fratele tatălui, Gheorghe Cantacuzino, este încă în România şi încă mulţi veri, însă de la căderea Bizanţului şi emigrarea familiei prin Creta, spre Ţările Valahe, asta demult de tot, au fost mai multe emigraţii, spre Rusia, spre Grecia, în Germania, iar în momentul de faţă familia are membri în toate locurile lumii...

A ajuns şi în Africa?

Şerban Matei Cantacuzino: Cred că avem un văr şi în Africa de Sud, avem şi în Franţa, şi în Anglia, şi în Belgia, în SUA, poate Asia este următorul continent în care familia poate să emigreze.

Dumneavostră, după ce aţi plecat din România în Franţa, la o vârstă relativ tânără, în jur de 20 de ani, v-aţi schimbat numele în Cantacuzene. Cantacuzini aici, Cantacuzeni acolo. De ce v-aţi franţuzit numele?

Şerban Matei Cantacuzino: O putere a familiei cred că este capacitatea ei de a se asimila în diferite zone ale lumii. De 900-1000 de ani de când familia există, în momentul în care se aşezau în diferite zone ale globului îşi adaptau modul de viaţă la cel local şi o să găsiţi diferite versiuni ale numelui: Cantacuzinos, Cantacuzino, Cantacuzene.

De exemplu cum? În zona franceză este...

Şerban Matei Cantacuzino: Cantacuzene, nume cunoscut încă din vremea împăratului bizantin, care a scris cărţi şi care au fost publicate sub numele de Jean Cantacuzene în Franţa, aici numele este cunoscut de sute de ani. În momentul în care noi ne-am stabilit în Franţa am adoptat versiunea locală a numelui. Este numai o decizie locală şi nu are nici o altă semnificaţie.

În partea germană care este varianta numelui?

Şerban Matei Cantacuzino: În partea germană a rămas Cantacuzino şi o parte din verii germani au emigrat în Statele Unite şi au rămas şi ei cu varianta germană a numelui, Cantacuzino.

În Franţa când spuneţi "Cantacuzene" vă recunosc oamenii?

Alexandru Cantacuzino: Este rezonanţa, da, o recunosc, plus că în dicţionarul Larousse se vorbeşte despre voievodul Şerban Cantacuzino...

Şerban Matei Cantacuzino: Plus că este şi profesorul Cantacuzino care a colaborat cu Pasteur şi care a creat institutul cu acelaşi nume, el era cunoscut în Franţa sub numele de Cantacuzene, deci este o tradiţie centenară.

Domnitorul Şerban Cantacuzino de ce e în Larousse?

Alexandru Cantacuzino: Pentru că probabil că francezii îl recunosc mai bine decât românii, pentru că este un domnitor care a avut o rezonanţă..

Ce legătură a avut el cu Franţa?

Alexandru Cantacuzino: În dicţionarul Larousse sunt toate personalităţile lumii, cunoscute sau mai puţin cunoscute, fie că sunt din Franţa, fie că sunt din alte ţări, el apare în special pentru lupta de la asediul Vienei din 1683 şi pentru faptul că sub domnia lui s-a început şi s-a terminat scrierea primei Biblii în româneşte.

Deci când vă aud numele în Franţa vă întreabă dacă sunteţi os domnesc?

Alexandru Cantacuzino: Se întâmplă din când în când, însă mai importanţi pentru ei sunt cei care au făcut ceva acum câteva sute de ani decât noi. Faptul că facem parte dintr-o familie nu ne dă mai multe drepturi, poate mai multe obligaţii...

Ce obligaţii?

Alexandru Cantacuzino: Să purtăm cu demnitate numele şi să continuăm istoria familiei, s-o perpetuăm.

Ok, dar un exemplu...De la ce vă înfrînează numele de Cantacuzino?

Şerban Matei Cantacuzino: Bineînţeles, trebuie să fim la înălţimea strămoşilor noştri: să vorbim într-un mod demn, să spunem numai adevărul, să tratăm toţi oamenii numai cu demnitate, cu respect, să fim cinstiţi.

Nu neapărat. Strămoşii dvs au fost nişte politicieni, politicienii trebuie să tragă hăţurile...Nu poţi fi un mare politican şi să fii cinstit, drept, acesta este un portret ideal.

Şerban Matei Cantacuzino: Acesta este un punct de vedere, dar din punctul meu de vedere cinstea este mai importantă decât orice. Îmi imaginez că oamenii politici la un moment dat trebuie să facă compromisuri, însă nefiind un om politic nu mă...

Ce meserie aveţi?

Şerban Matei Cantacuzino: Sunt inginer metalurgist, am făcut o specializare în fizică, am făcut cercetare şi acum lucrez ca manager.

Şi unde lucraţi?

Şerban Matei Cantacuzino: Acum lucrez în Canada, am lucrat în Franţa şi în Statele Unite.

Şi dvs., Alexandru Cantacuzino, ce studii aveţi?

Alexandru Cantacuzino: Eu am făcut studii de Drept şi lucrez într-o bancă în Franţa, deci nu fac politică.

Ce anume într-o bancă în Franţa? Consilier juridic?

Alexandru Cantacuzino: Nu, eu mă ocup de partea de internet şi de diversele produse pe care banca poate să le distribuie pe diverse căi, pe internet, pe telefoane mobile, deci iată că putem avea un nume şi o familie istorică şi să lucrăm în tehnologia modernă.

Dar dumneavoastră, copiiilor, vă spuneau la şcoală sau la grădiniţă, în România, "prinţi"?

Alexandru Cantacuzino: Nu.

Şerban Matei Cantacuzino: Mi s-a întâmplat o dată, cred că aveam vreo 7 sau 9 ani şi o persoană în vârstă m-a abordat, mi-a spus "Sire" şi îmi vorbea cu Dumneavoastră. Am fost foarte jenat...

Dar aţi înţeles ce vroia să spună?

Şerban Matei Cantacuzino: Cu greu, pentru că în momentul respectiv nu cunoşteam istoria familiei şi că de fapt respectul pe care mi-l arăta era respectul faţă de strămoşi şi faţă de realizările familiei, nu era respectul pentru realizările mele. Însă când eşti mic şi tânăr nu vrei neapărat să fii diferit de ceilalţi, eşti mai conformist.

Dar fetele erau impresionate la şcoală că eraţi fiii unui prinţ?

Alexandru Cantacuzino: Nu, dar îmi aduc aminte că la şcoală, în cadrul unei lecţii despre Cantacuzini erau colegi care mă întrebau: "Eşti cumva rudă?" şi când le spuneam "Da, descind din domnitor" nu le venea să creadă".

Dar a trebuit să fiţi conştienţi de mici de numele sonor pe care-l aveţi şi să vă cenzuraţi? Adică, îmi vine să înjur acum şi nu pot să înjur pentru că trebuie să mă port într-un anume fel. Îmi vine să fac o porcărie cu prietenii, cu colegii mei, să fur pepeni din piaţă, şi nu pot...

Alexandru Cantacuzino: Nu cred că ar trebui să-i vină nimănui să înjure fie că e prinţ sau neprinţ.

Ei, acuma, nu ne călugărim cu toţii, nu e aşa un cap de ţară să mai înjuri sau să faci o porcărie. Adică nu înjuraţi niciodată?

Alexandru Cantacuzino: Nu, în principal nu.

Pentru dvs., Şerban Cantacuzino, care e înjurătura maximă?

Şerban Matei Cantacuzino: Nu înjur pentru că deja nu e eficace, nu te ajută la nimic. E obiceiul, e educaţie, nimeni nu înjura acasă şi de altfel îi corijez pe copiii mei când vin cu obiceiuri proaste acasă, îi pun la punct şi le explic că aşa ceva nu se face.

Obiceiuri proaste ce înseamnă? Că vin cu cuvinte "proaste"?

Şerban Matei Cantacuzino: Cuvinte care pot fi "des gros mots".

Care sunt acelea?

Şerban Matei Cantacuzino: Le spun lor să nu le spună, deci n-o să vi le spun dvs. Face parte din a respecta strămoşii şi din a fi demn. Îmi amintesc cînd eram în şcoala primară aveam un coleg Paleologu şi un coleg Racoviţă şi toţi profesorii făceau băşcălie că suntem prinţi şi toţi trei am fost aduşi în aceeaşi şcoală primară.

Bun, oamenii când se enervează, se înfurie, trag o înjurătură, unii mai trag şi un pumn...Când vă înfuriaţi, cu ce înlocuiţi înjurătura aşa, demn?

Şerban Matei Cantacuzino: Nu înjur.

Daţi cu pumnul atunci?

Nu, niciodată.

De ce? Domnitorii au fost şi spadasini, nu?

Şerban Matei Cantacuzino: Bineînţeles, domnitorii au tăiat capul oamenilor, i-au otrăvit...

E acţiune...

Şerban Matei Cantacuzino: Într-adevăr. Eu încerc să fac acţiuni care sunt constructive şi legale.

Dar semnul de furie, după care soţia dvs. îşi dă seama că sunteţi furios, în afară de o privire scăpărătoare...

Şerban Matei Cantacuzino: Fac ochii mari.

La dvs., Alexandru Cantacuzino, care e semnul de furie?

Alexandru Cantacuzino: Nu înjur, încerc să mă calmez de unul singur.

Nu daţi nici măcar cu pumnul în masă? Şi regii dădeau cu pumnul în masă, darămite prinţii..

Alexandru Cantacuzino: Da, dar şi regii pot să schimbe, nu?

Regii şi prinţii nu erau tocmai cei mai cenzuraţi oameni...

Şerban Matei Cantacuzino: Te doare mâna dacă dai cu pumnul în masă.

Mai aveţi de gând să vă întoarceţi să trăiţi în România?

Şerban Matei Cantacuzino: Am trăit 15 ani în Franţa, cinci în Statele Unite şi de trei ani sunt în Canada, însă în mod clar o să mă mai întorc în România pentru parastasele pentru părinţi, plus străbunicii noştri care sunt înmormântaţi aici şi regulat trebuie să ne întoarcem să aprindem lumânări şi să le facem parastase. Deci, da, o să ne mai întoarcem, dar nu ca să mă stabilesc aici.

Alexandru Cantacuzino: Nici eu, viaţa mea e în Franţa. Am o nostalgie pentru România, îmi place să revăd locurile în care am copilărit, mă duc la mormintele bunicilor, acum şi la al tatălui, însă să revin definitiv nu e de actualitate. Pentru moment viaţa mea are toată logica ei în Franţa. În ultimii 10 ani cred că am venit în România de 2-3 ori.

Aveţi copii?

Şerban Matei Cantacuzino: Eu am doi, Michel, de 12 ani, şi Marie.

Ştiu româneşte?

Şerban Matei Cantacuzino: Câteva cuvinte. Sunt franţuji, vorbesc şi englezeşte, Michel a început să înveţe şi chineza de doi ani, îl interesa ca limbă, o alegere a lui, am fi preferat spaniola, dar el şi-a ales chineza, deci au diverse limbi în arsenal ca să le utilizeze.

O să-i aduceţi în România?

Şerban Matei Cantacuzino: I-am adus deja de multe ori, au fost de trei ori în România, în primul rând ca să-şi întâlnească bunicii, ultima oară acum doi ani când am vizitat bisericile din nordul Moldovei cu nişte prieteni şi bineînţeles că a fost minunat.

Dar revenind la ce spunea tatăl dvs. "Cantacuzini sunt peste tot", mai ţineţi legătura cu cei din neam, de peste tot din lume, sau doar mai auziţi aşa, de ei?

Şerban Matei Cantacuzino: Ţinem legătura şi în anul 1987 a fost prima reuniune a Cantacuzinilor, organizată de Jean Cantacuzene la Stockholm, eram cam 30-35, şi de atunci la fiecare doi ani au fost sistematic reuniuni în Bruxelles, în Paris, în Londra, în Bucureşti de două ori..

Şi cum e o reuniune din asta, se vorbesc toate limbile, e un turn Babel acolo?

Şerban Matei Cantacuzino: Este foarte agreabilă, pentru că se strâng toţi verii, unchii, cam vreo 30 % vorbesc româneşte, marea majoritate vorbesc englezeşte, încă vreo 20-30% vorbesc franţuzeşte. N-aş spune că este turnul Babel, dar măcar trei-patru limbi sunt amestecate acolo.

Şi cum decurge o astfel de reuniune? Sunt anumiţi membri ai familiei "tocaţi" de mătuşi mai rele, de unchi mai răutăcioşi?

Şerban Matei Cantacuzino: Cantacuzinii sunt ca toate celelalte familii, o să găsiţi de toate.

Bourbonii sau Habsburgii aveau ca trăsătură de neam nasul foarte mare, există o trăsătură specifică de neam şi la Cantacuzini?

Alexandru Cantacuzino: Nu, nu avem o specificitate, suntem toţi Cantacuzini, dar suntem toţi diferiţi, deci nu cred că e mai mult ADN-ul care ne uneşte, ci mai mult istoria, cultura şi sentimentul de apartenenţă la o familie istorică.

Şerban Matei Cantacuzino: Şi dacă ne uităm la portretele epocii cred că elementul comun al Cantacuzinilor era că erau toţi bărboşi şi mustăcioşi...

Bine, dar aşa erau toţi în vremurile ălea, nu numai Cantacuzinii...

Şerban Matei Cantacuzino: Acum că ne mai radem, cred că e mai greu să găseşti o trăsătură specifică, am pierdut acest semn distinctiv.

Mai sunt Cantacuzinii un neam bogat?

Şerban Matei Cantacuzino: Nu, odinioară bogăţia era legată în special de proprietăţile funciare, de păduri, moşii, case, acum toate chestiile ăstea nu mai sunt de actualitate, acum găsesc că bogăţia familiei este una culturală. Suntem toţi profesionişti care am făcut studii superioare..

Alexandru Cantacuzino: Sunt şi arhitecţi, şi ingineri, şi artişti, actori, profesori univesitari..

Şerban Matei Cantacuzino: Şi în ultima vreme foarte puţini oameni politici. Pe vremuri era meseria clasică a familiei..

Acum în vremurile ăstea, trăind în nişte ţări în care numele Cantacuzino e relativ cunoscut, în care nu vă învârtiţi în nişte cercuri exclusiv aristocratice, în care titlul contează, când mai sunteţi trataţi ca nişte prinţi în adevăratul sens al cuvântului?

Alexandru Cantacuzino: Când venim în România. Şi încă o dată, suntem trataţi ca nişte prinţi de toţi prietenii şi toată familia. Nu, în Franţa nu cunosc medii aristocratice care să ne trateze ca pe nişte prinţi.

Şerban Matei Cantacuzino: În România n-aş spune că suntem trataţi cu reverenţe sau cu plecăciuni, aş spune că suntem trataţi cu respect. Oamenii sunt foarte politicoşi şi ăsta e un semn de respect pentru familie şi numele pe care-l purtăm, nu pentru noi.

Aveţi vreo nostalgie faţă de vreo epocă în care v-ar fi plăcut să trăiţi în calitate de Cantacuzini, când familia avea putere, avea bogăţie?

Alexandru Cantacuzino: Da, familia avea putere, dar cred că avea şi foarte mulţi duşmani în jurul ei. Epoca de acum e cea mai potrivită, măcar ştim sigur de capul nostru că va rămâne alături de corp, nu va pleca la dreapta sau la stânga lui.

Citeste si

Fiii prinţului Cantacuzino: cum a reuşit tatăl lor să rămână prinţ şi printre comunişti VIDEO

Coadă la cavouri: Cimitirul Bellu a repurtat primul succes cu locatarii lui celebri