Clubul Chelsea a cerut compensaţii în valoare de opt milioane de lire sterline, considerând că Mutu a încălcat clauzele contractuale, ceea ce a dus la concedierea fotbalistului român.
Chelsea l-a achiziţionat pe Adrian Mutu de la AC Parma, în vara lui 2003, contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline şi a renunţat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv la un control antidoping.
Mutu a fost suspendat de Federaţia Engleză pentru consum de cocaină şi după ispăşirea pedepsei, românul a semnat cu Juventus Torino din postura de jucător liber. Clubul englez susţine că, prin comportamentul său, Adrian Mutu a provocat grupării o pierdere de 13 milioane de lire sterline.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a dat iniţial dreptate formaţiei patronate de rusul Roman Abramovici, iar Mutu era obligat să plătească daune, iar cazul a fost trimis către Federaţia Internaţională de Fotbal, pentru a decide eventualele sancţiuni materiale şi pe plan sportiv. DRC a anunţat iniţial, în decembrie 2006, că nu are jurisdicţia necesară pentru a decide ce daune materiale vor fi aplicate.
Avocatul lui Adrian Mutu, Cristian Sârbu, a declarat în direct la Realitatea Tv că această decizie este una sportivă şi că o vor contesta în instanţa civilă. Sârbu a mai spus că această decizie nu este definitivă şi irevocabilă, iar Mutu nu va plăti niciun ban până nu se vor epuiza toate căile de atac a acestei decizii.
"E bine ca lumea să înţeleagă că e vorba de o decizie luată de un tribunal sportiv. Legea Sportului spune că totul se soluţionează de către organele abilitate. După ce se epuizează toate aceste forme şi se primeşte o hotărâre, ea poate fi atacată în tribunalele civile", a declarat Cristian Sârbu.












