Cuba sărbătoreşte astăzi 54 de ani de la începutul revoluţiei. Artizanul mişcării, Fidel Castro, va fi însă probabil marele absent de la ceremoniile organizate cu această ocazie, pentru prima oară în cei 48 de ani de când se află la putere.

Ceremoniile vor fi prezidate de fratele lui Fidel Castro, Raul Castro, care deţine acum puterea în Cuba. El va rosti şi tradiţionalul discurs al şefului statului cu ocazia aniversării debutului Revoluţiei cubaneze. Până acum, Raul Castro a mai ţinut de două ori cuvântarea de 26 iulie în locul fratelui său, în 1994 şi în 1997. De fiecare dată însă, Fidel Castro se afla în tribună.

Anunţul că Raul Castro va prezida ceremoniile a fost ca un duş rece pentru cubanezii care sperau că El Lider Maximo aşteaptă această zi simbolică pentru a prelua din nou conducerea statului. Absenţa lui Fidel Castro de la ceremonii dă o dublă semnificaţie zilei de astăzi, care este foarte importantă pentru cubanezi. Pe 26 iulie 1953, Fidel Castro şi camarazii lui au cucerit o cazarmă din Santiago de Cuba - eveniment care a dat startul Revoluţiei Cubaneze. Ca o bizară coincidenţă, anul trecut, tot pe 26 iulie, Fidel Castro era dus de urgenţă şi în cel mai mare secret la spital din cauza unei hemoragii intestinale. Patru zile mai târziu, El Lider Maximo ceda temporar puterea fratelui său Raul Castro, printr-o proclamaţie.

Acum, după exact un an, Fidel Castro este încă internat într-un spital din Havana. Starea lui de sănătate, care este secret de stat în Cuba, nu-i va permite probabil să participe la ceremoniile organizate de Ziua Naţională. Chiar dacă acum patru luni Fidel Castro a acordat un interviu de o oră televiziunii cubaneze şi a primit mai mulţi şefi de stat. În mai, preşedintele Cubei a recunoscut că s-a zbătut între viaţă şi moarte, după ce a suferit mai multe operaţii despre care nu a dat detalii.