Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Festivalul Internaţional al Dunării se deschide vineri, la Tulcea

Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional al Dunării se va deschide, vineri, la Tulcea, cu Târgul de meşteşugari.

 Delta Dunării
Delta Dunării / FOTO: daslerdanubedelta.ro

Festivalul de la Tulcea este replica manifestărilor similare care se desfăşoară o dată la doi ani în oraşele Ulm şi Noul Ulm, Germania, potrivit Primăriei municipiului Tulcea, evenimentul fiind adus la Tulcea în 2003, în urma parteneriatului încheiat între administraţiile din cele două oraşe.

Târgul de meşteşugari va fi urmat de deschiderea expoziţiei vehiculelor de epocă, la ora 21,00, fiind programat concertul de jazz al trupei 'Orient Expres'.

'Maşinile de epocă vor staţiona vineri pe strada Unirii (în centrul oraşului - n.r.), iar sâmbătă vom avea o prezentare pe strada Isaccei pe un traseu pe care anul acesta l-am prelungit, pentru că această defilare a trezit mereu interesul tulcenilor', a declarat joi, într-o conferinţă de presă, primarul Constantin Hogea.

Sâmbătă, manifestările vor continua cu o expoziţie de fotografie pe faleza oraşului 'Tulcea - Natură şi Cultură', de la ora 21,00 urmând să susţină concerte Bosquito şi Ştefan Bănică jr. Duminică, pe faleza oraşului vor concerta Crush şi Alexandra Ungureanu, Connect-R şi Smiley.

Luni, 15 august, manifestările de dimineaţă dedicate Zilei Marinei Române vor fi continuate seara de primărie cu concertele Analiei Selis, trupelor Vunk şi Iris, ele urmând să se încheie cu un foc de artificii.

Bugetul alocat de Primăria municipiului Tulcea acestor manifestări este de 200.000 de lei, valoarea contractelor încheiate cu artiştii fiind de circa 160.000 de lei.

'Vom încheia aceste manifestări, dar sezonul turistic va continua la Tulcea, pentru că ne pregătim de ediţia princeps a festivalului internaţional Rowmania, proiectul bine-cunoscutului sportiv Ivan Patzaichin', a menţionat primarul Hogea.

Festivalul Rowmania se va desfăşura în perioada 2-4 septembrie, la Tulcea fiind aşteptaţi peste 200 de caiacişti din Europa şi America ce parcurg Dunărea în ambarcaţiuni fără motor în cadrul Turneului Internaţional al Dunării.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro