Aflat la a doua ediţie, evenimentul, care se va desfăşura în perioada 3-6 iunie, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi în Parcul Cişmigiu, va include şi un atelier de artă culinară thailandeză, unul de miniaturi, un concurs de jocuri şi jucării.
De asemenea, cu acest prilej vor fi deschise două expoziţii de artă şi civilizaţie thailandeză, va fi lansat un întreg poştal filatelic, iar duminică, la Sala Palatului, se va desfăşura un spectacol de dans şi muzică clasică thailandeză susţinut de Trupa de dans clasic a Thailandei, potrivit Agerpres.
Diplomatul thailandez şi-a exprimat speranţa că această a doua ediţie a evenimentului găzduit de România va fi una "mult mai spectaculoasă, reprezentând o viziune nouă", realizată cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) şi al Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti".
Potrivit directorului general al Muzeului Satului, Paula Popoiu, pe parcursul ediţiei de anul trecut, muzeul a înregistrat 10.000 de vizitatori în două zile.
Regatul Thailandei este un stat situat în Asia de sud-est, învecinat cu Cambodgia la est, Golful Thailandei şi Malaezia la sud, şi cu Marea Andaman şi Myanmar la vest.
Thailanda este o monarhie constituţională, iar constituţia ţării prevede pentru rege puteri directe reduse, însă acesta este principal protector al budismului şi simbol al identităţii şi unităţii naţionale.
Şeful guvernului este primul ministru, care este numit de rege dintre membrii Camerei inferioare a Parlamentului, de obicei liderul partidului care poate organiza o coaliţie guvernamentală majoritară.
În prezent, climatul politic şi social al Thailandei este unul de armonie, bazat pe respectul şi ataşamentul faţă de monarhie, reprezentată de actualul monarh, Majestatea Sa Bhumibol Adulyadej.
Aproape 95% dintre thailandezi sunt budişti de tradiţie theravada, dar în sudul ţării există câteva zone musulmane şi minorităţi creştine, dar şi câteva grupări hinduse.
Pe lângă capitala Bangkok (cu peste 8.500.000 de locuitori), oraşele principale sunt Nakhon Ratchasima, Nakhon Sawan, Pattaya, Chiang Mai si Songkhla.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M