"Domnul prim-ministru a dat o parte din salariul domniei sale aici şi doamna Elena a cheltuit banii ăştia, a făcut o sobă pe care azi ne-a făcut scrâjele, acei cartofi pe plită", a spus Gheorghe Flutur, preşedintele PDL Suceava care l-a însoţit pe Emil Boc.
Emil Boc a mers, la Dărmăneşti, să viziteze casele reconstruite ale sinistraţilor. Singura locuinţă terminată este cea a femeii căreia i-a oferit personal ajutor.
Ştiind că aşteaptă oaspeţi de la Bucureşti, tanti Elena a pregătit un ospăţ ca în Bucovina, cu supă de găină, sarmale, drob şi cozonac. De la Emil Boc, Elena Udrea şi Anca Boagiu, bătrâna a primit câte o icoană, că aibă pentru fiecare cameră a casei.
Tanti Elena le-a dăruit oaspeţilor câte un colac copt în soba ei cea nouă şi un ştergar. La Dărmăneşti, inundaţiile din vară au distrus complet opt case care au fost reconstruite cu ajutor de la guvern. Lucrările se vor încheia complet în două săptămâni.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M