Mii de fermieri chinezi au luat cu asalt un hambar şi i-au luat ostatici pe oaspeţii veniţi la inaugurarea lui, în semn de nemulţumire pentru că au fost forţaţi să îşi vândă pământurile mult sub preţul pieţei. Sătenii din Sanzhou, în sudul Chinei, spun că silozul a fost construit pe terenurile obţinute abuziv şi acuză administraţia locală de corupţie.
Localnicii furioşi au profitat de ceremonia de inaugurare a silozului pentru a-şi vărsa amarul pe oficialii locali. Ei au cerut să fie plătiţi corect pentru pământul luat de stat. Pe la orele prânzului, sătenii au înconjurat clădirea şi nu le-au mai permis să plece celor câteva sute de delegaţi chinezi şi străini.
O parte dintre oaspeţi s-au refugiat în birourile aferente silozului, unde au rămas blocaţi până dimineaţa. Martorii oculari susţin versiuni diferite: unii spun că o sută de delegaţi au fost împiedicaţi să plece, alţii vorbesc despre nu mai puţin de trei sute de oficiali.
Sătenii spun că la faţa locului au venit sute de poliţişti care să calmeze spiritele şi să îi elibereze pe ostatici, dar că nu s-au înregistrat incidente. Informaţia a fost confirmată Associated Press şi de un reprezentant local al poliţiei care a preferat să rămână anonim.
Fermierii chinezi se răscoală împotriva exproprierilor
Vineri, 10 Noiembrie 2006 12:52
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- China: explozie în mină, cu 24 de morţi
Luni, 13 Noiembrie 2006 09:43
Comentariile cititorilor
2. Maria
Vineri, 10 Noiembrie 2006 15:04
| Raspunde la comentariu
1. Tao
Vineri, 10 Noiembrie 2006 13:51
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Divorţul ar putea deveni subiect de dezbinare în UE
Astazi, ora 20:08Nouă ţări europene sunt dispuse să reactiveze procedeul "cooperării sporite", pentru a simplifica divorţurile cuplurilor binaţionale cu riscul de a spori îngrijorările legate de o Europă "cu două viteze", deja existentă prin...
Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari
Astazi, ora 17:25Autorităţile italiene au decretat stare de urgenţă la nivel naţional. Propunerea a fost făcută de ministrul de Interne, Roberto Maroni, şi aprobată de Guvernul italian.
Patru oficiali Google vor fi puşi sub acuzare de procurorii italieni
Astazi, ora 16:19Procurorii italieni pregătesc punerea sub acuzare a patru oficiali ai companiei Google Inc, într-un caz deschis în 2006, pentru publicarea unui videoclip licenţios pe pagina în limba italiană a companiei, a anunţat Wall Street...
Parlamentul bulgar a ratificat participarea la proiectul gazoductului Southstream
Astazi, ora 15:37Parlamentul bulgar a ratificat astăzi acordul de participare la proiectul gazoductului Southstream, de livrare a gazului rusesc în Europa. Ratificarea a fost votată de majoritatea parlamentarilor de centru-stânga, cu 47 de voturi...
Bunurile familiei Karadzici ar putea fi confiscate pentru despăgubiri
Astazi, ora 15:30Bunurile lui Radovan Karadzici ar putea fi confiscate pentru a despăgubi o parte dintre victimele sale, care l-au dat în judecată. Procesele au fost iniţiate de 39 dintre victimele care s-au refugiat în America, pe durata...
Cele mai CITITE din Externe
- Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari (711)
- Patru militari americani au adormit în timp ce păzeau codurile de lansare a unei rachete nucleare (591)
- Libia a sistat exporturile de petrol către Elveţia (434)
- Autorul fotografiilor cu tinerele rome care s-au înecat în Italia acuză presa de exagerări (339)
- Autorităţile ruse intenţionează să interzică curentul EMO (329)
Cele mai VOTATE din Externe
- Patru militari americani au adormit în timp ce păzeau codurile de lansare a unei rachete nucleare (3.92/5)
- Libia a sistat exporturile de petrol către Elveţia (3.2/5)
- Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari (2.16/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari (1)
- Libia a sistat exporturile de petrol către Elveţia (1)
- Patru militari americani au adormit în timp ce păzeau codurile de lansare a unei rachete nucleare (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Astazi, ora 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până mâine la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- CSM aşteaptă propuneri pentru remedierea deficienţelor invocate în raportul CE
- Divorţul ar putea deveni subiect de dezbinare în UE
- Dinamo a plătit 475.000 de euro lui Inverness în schimbul lui Marius Niculae
- China are cei mai mulţi utilizatori de internet din lume de la începutul lui 2008
- Japonezii ştiu să cânte şi în limba română, pe ritmurile Fly Project
- Premierul a sosit din concediu la volanul unui Triumph TR250, din 1968
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5656 RON |
| 1 USD | 2.2678 RON |
| 1 GBP | 4.5233 RON |
| 1 CHF | 2.1946 RON |
| 100 HUF | 1.5424 RON |
| 100 JPY | 2.1177 RON |
| 1 BGN | 1.823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







