Potrivit cercetării GfK, realizată online în septembrie în rândul a 602 persoane, angajaţii cu studii medii sunt mai ataşaţi de locul actual fde muncă decât cei cu studii superioare.
Cel mai ridicat nivel de angajament al românilor faţă de organizaţia în care lucrează îl găsim în Muntenia, Dobrogea, Oltenia (aproape 50%), iar cel mai scăzut în Moldova şi Transilvania (37%) şi în oraşele mari.
"Angajaţii din domeniile educaţie, energetic şi al utilităţilor, dar şi din agricultură se declară cei mai ataşaţi de locul lor de muncă (peste 50% dintre ei)", se arată în studiul GfK.
Chiar dacă angajaţii cu salarii de peste 1.500 de lei pe lună sunt mai implicaţi la locul de muncă (57%) decât cei plătiţi sub această sumă (37%), nivelul de ataşament scade în cazul celor cu venituri foarte mari.
Salariaţii cu peste 2.500 de lei lunar sunt mai puţin implicaţi la job (50%) decât cei cu venituri medii.
Angajaţii din România sunt ataşaţi în special de echipa cu care lucrează, şi abia în plan secund de activitatea profesională şi de relaţia cu managerul direct. Cele mai puţine motive de ataşament le oferă posibilităţile de dezvoltare a carierei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M