Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Femeile se dezbracă mult mai des în filme decât bărbaţii

Relevă un studiu recent, efectuat de o universitate americană şi preluat de USA Today.

Sharon Stone în Basic Instinct
Sharon Stone în Basic Instinct

Da, lumea Hollywood-ului este o lume a bărbaţilor, balanţa puterii celor două sexe este la fel de neechilibrată ca întotdeauna. Sunt mult mai mari şansele să vedem secvenţe cu femei vestimentate sumar sau în scene de nuditate parţială, remarcă moviefone.co.uk.

Studiul a fost întreprins de Annenberg School for Communication and Journalism din cadrul Universităţii Californiei de Sud. Cercetarea a luat în calcul filmele cu cele mai bune încasări ale anului 2008, pe lista acestora fiind incluse Iron Man, The Dark Knight şi Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull. Statisticile rezultate sunt total NEsurprinzătoare, chiar dacă unii, ca George Clooney, susţin că industria filmului este foarte avansată din punct de vedere al echităţii dintre cele două sexe.

În termenii nudităţii, studiul dezvăluie că actriţele au fost cu 24 la sută mai filmate în scene de nuditate parţială faţă de doar 8 la sută bărbaţii actori. Similar, doar 5 la sută dintre bărbaţi au apărut în ţinute sexy comparativ cu 26 la sută dintre femei. Într-un recent top al momentelor în care se apasă butonul de pauză al telecomenzii, jumătate din cele 10 momente implică nuditate feminină, cu Sharon Stone şi celebrul său joc de genunchi din Basic Instinct pe primul loc.

Mergând mai departe, cea mai mare parte dintre actriţele apărute în scene provocatoare sunt adolescente, şi anume 40 la sută dintre actriţe, şi tot adolescentele sunt cele cărora li se adresează cel mai des apelativul attractive – atrăgător.

Stacey Smith, conducătorul cercetării a rezumat astfel: „Datele vorbesc despre supraccentuarea frumuseţii fizice feminine la vârste din ce în ce mai fragede”.

Ar mai fi de spus că în industria filmului se exprimă de 5 ori mai mulţi regizori, producători şi scenarişti de sex masculin decât femei. Poate asta să fie explicaţia...

 

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro