Conform studiului, aproape 47% dintre femeile şef pun accentul pe putere şi autoritate faţă de doar 35% dintre managerii bărbaţi.
În acelaşi timp, aproape 60% dintre femeile care deţin funcţii de conducere preferă controlul execesiv, aspect regăsit în rândul a doar 40% dintre bărbaţi.
“Una dintre concluziile acestui studiu este faptul că în România femeile care ocupă funcţii de conducere sunt mai riguroase în activităţile manageriale şi se bazează mai puţin pe intuiţie decât bărbaţii. Cu alte cuvinte, femeile sunt mai orientate către a face un management ştiinţific, spre a aplica instrumente manageriale ca motivare, feedback, delagare sau coaching”, spune Dorin Bodea, Senior Consultant la Result Development.
Potrivit acestuia, femeile manager se declară mai dispuse la incertitudine şi risc faţă de cum se percep bărbaţii manager.
“Aceste rezultate nu sunt o surpriză, întrucât ştim cu toţii că pentru mulţi dintre managerii de sex masculin securitatea şi siguranţa reprezintă criteriile fundamentale în deciziile lor”, explică Bodea.
De asemenea, potrivit studiului, femeile şef stau mai mult în şedinţe şi sunt mai sceptice decât bărbaţii cu funcţii de conducere.
Femeile şef stau mai bine decât bărbaţii în ceea ce priveşte tema de răspundere şi teama de schimbare, dar şi la capitolul motivare a angajaţilor şi choaching.
Femeile manager aşteaptă din partea superiorilor suport, motivare şi obiectivitate, în timp ce principalele aşteptări ale bărbaţilor sunt: viziune, integritate şi încredere.
“Aceste rezultate confirmă ipoteza noastră conform căreia există o anumită discriminare în alegerea femeilor pentru funcţii de conducere. De asemenea, femeile sunt preponderant centrate pe prezent şi pe obţinerea de satisfacţie, în timp ce bărbaţii sunt mai centraţi pe viitor şi pe obţinerea de putere sau de încredere din partea managerilor direcţi”, adaugă Dorin Bodea.
Studiul a fost realizat pe un eşantion format din 110 manageri din cadrul firmelor de pe piaţa locală. Majoritatea celor intervievaţi provin din companii multinaţionale, aproape 65%. Aproape 70% dintre respondenţi sunt bărbaţi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M