Concluziile au fost luate la finalul unui experiment ce a durat un an şi a fost desfăşurat pe un eşantion de peste 5.000 de femei, cu vârste cuprinse între 27 şi 60 de ani, potrivit Focus.
Cercetătorii, care au efectuat studiul la laboratoarele din New York ale Adonia, au asociat schimbările legate de vârstă lipsei luminii solare, din care cauză pielea devine mai palidă, iar pungile de sub ochi mai vizibile.
După cum a relevat cercetarea, circa 82% dintre reprezentantele sexului frumos cuprinse în studiu au suferit de cearcăne pe perioada iernii, în timp ce în decursul verii, doar 38% dintre ele au fost afectate de acest fenomen.
Potrivit experţilor, în timpul iernii apare o lipsă acută de vitamina D, produsă în organism sub influenţa unei mari cantităţi de lumină solară. Din această cauză omul simte o oboseală puternică, greu de depăşit, în zilele posomorâte, fără soare. De asemenea, sub influenţa acestor factori în organism scade cantitatea de serotonină, considerată "hormonul fericirii".
"Mai multe studii ştiinţifice asociază lipsa vitaminelor D şi K apariţiei cearcănelor şi pungilor de sub ochi, mai ales pe fondul oboselii şi a unei imunităţi scăzute. Dacă măcar o dată femeile se confruntă cu o astfel de problemă, acesta proces este greu de oprit", afirmă Mark Binette, preşedintele Adonia Organics şi unul din cercetătorii implicaţi în studiul respectiv.
Modalităţi de combatere a acestui fenomen practic nu există, decât cu excepţia migrării în ţările calde pe timpul iernii. De aceea, experţii recomandă tuturor, nu doar femeilor, să aştepte cu răbdare vara când organismul va începe să primească necesarul de vitamine.
Femeile îmbătrânesc cu 5 ani în fiecare iarnă
PUBLICAT
Miercuri, 14 Decembrie 2011 17:07
ACTUALIZAT
Miercuri, 14 Decembrie 2011 17:07
SURSA
REALITATEA.NET
Sezonul rece îşi pune amprenta în mod negativ asupra femeilor, îmbătrânindu-le cu aproximativ cinci ani în fiecare iarnă, susţine o echipă de experţi din cadrul companiei de cosmetice Adonia Organics, citată de Agerpress.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M