"Nu e nici o boală care să nu poată fi vindecată de Allah". Asta stă scris pe o plăcuţă la intrarea în Centrul pentru Medicină Islamică din Groznîi dindărătul uşilor căruia se aud adesea strigăte înfricoşătoare şi versuri din Coran rostite pe ton de incantaţie. Majoritatea pacienţilor de la spitalul din centrul capitalei cecene sunt femei tinere care au suferit căderi nervoase după căsătorie. Ele sunt aduse aici pentru exorcizare, ca să fie transformate în neveste fericite şi cuminţi.
Clădirea în care funcţionează spitalul a fost pe vremuri sediul celebrului lider al rebelilor, Şamil Basaiev, cel care a pus la cale teribilul atac de la şcoala din Beslan în 2004. Acum, preşedinte al Ceceniei încă parte a Federaţiei Ruse este un alt fost rebel, Ramzan Kadirov, care a devenit băiat al Moscovei. În timpul preşedinţiei acestuia infrastructura musulmană a înflorit în Cecenia, au fost contruite moschei, şcoli religioase şi o universitate islamică, inclusiv acest spital islamic condus chiar de doctorul personal al lui Kadirov. În primul an de funcţionare Centrul pentru Medicină Islamică ar fi vindecat peste 60.000 de oameni suferind de boli neuropsihice.
"După 15 ani de lupte, Cecenia nu duce lipsă de oameni traumatizaţi", comentează BBC News care a trimis o reporteriţă în Groznâi să documenteze povestea Centrului.
Potrivit unei femei cecene care conduce un centru pentru femei, adesea, miresele răpite sunt aduse de soacre la tratament întrucât se crede că ar fi posedate de spirite rele sau de duhuri. Nici o familie nu-şi doreşte o nurori isterice de dimineaţa până seara, ele trebuie să muncească, nu să se plângă. Aşa că sunt duse la mullah.
Tratamentul pe care îl aplică mullahul Mairbek Iusupov nu aduce însă foarte mult cu ceea ce se înţelege în vest prin medicină. Pacienta este aşezată pe spate, îmbrăcată într-un halat înflorat şi este legată la ochi. Mulllahul, îmbrăcat ca un chirurg le răcneşte în urechi pacientelor versete din Coran şi le loveşte cu un băţ scurt. "Nu simte durerea", spune Iusupov, "batem duhul, nu pacientul". Cu toate acestea, femeia-pacient urlă şi se zbate. Vocea îi aparţine duhului, spune mullahul şi-şi continuă ritualul. "Ia-ţi ghearele de pe femeia asta. Nu ţi-e ruşine? Haide! Pleacă din corpul ei aşa cum ai făcut şi data trecută, prin degetul mare de la picior", strigă el către duhul despre care spune că are 340 de ani, e rus, îl cheamă Andrei şi o posedă pe femeie din gelozie pentru că s-a îndrăgostit de ea. E un caz greu. E a şaptea oară când femeia vine la tratament. Tânăra fusese răpită pe când avea 16 ani şi de atunci a trecut prin două divorţuri. E deprimată, nu bvrea companie şi e mereu nefericită.
Ce o uimeşte pe jurnalistă nu e ritualul de vindecare, cât faptul că pacientele şi rudele lor acceptă tratamentul şi chiar se întorc. Terapia, scrie ea, e o cale de a le face să accepte ce s-a întâmplat cu ei. Dar, presus de toate, e o dovadă a lipsei lor de putere. "Tragedia acestor femei", scrie ea, "e faptul că nu au altundeva unde să se ducă".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M