Roger Federer a câştigat al zecelea titlu din acest sezon, după ce a trecut în trei seturi de Fernando Gonzalez în finala de Mastersului de la Madrid. Liderul mondial a devenit singurul tenisman din era Open care cucereşte câte zece turnee în trei ani la rând şi a ajuns la cota 19 victorii consecutive în stagiunea 2006.

Roger Federer a avut o finală grea cu Fernando Gonzalez doar în prima parte a disputei de la Madrid. Elveţianul a câştigat greu primul set, scor 7-5, însă în următoarele runde adversarul său a cedat lupta. În setul secund încheiat după doar 26 de minute, Federer i-a lăsat adversarului un singur game. În al treilea set, liderul ierarhiei ATP a câştigat la zero, scor final 7-5, 6-1, 6-0.

Elveţianul de 25 de ani a stabilit două noi recorduri: câte zece turnee câştigate în trei ani consecutivi şi al 12-lea titlu de Masters în palmares, cu unul mai mult decât Pete Sampras, dar cu cinci mai puţin decât Andre Agassi.