Belgia s-a calificat în ultimul act din Fed Cup şi va juca pentru trofeu în septembrie cu Italia. În penultimul act al competiţiei, belgiencele s-au calificat în urma victoriei obţinută de Kim Clijsters în compania Vaniei King, meci în care a cedat un singur game.
Cu 5000 de fani în tribunele arenei Ostend, Kim Clijsters nu a avut nici o problemă în disputa cu americanca Vania King de 17 ani. Locul doi în ierarhia WTA, Clijsters a început în forţă şi a tranşat repede primul set, scor 6-0.
În runda secundă Vania King, aflată cu 77 de poziţii mai jos în clasamentul mondial decât adversara sa a încercat să opună rezistenţă însă nu a reuşit să-i ia belgiencei decât un singur game.
Meciul s-a încheiat după doar 55 de minute şi a adus în acelaşi timp calificarea echipei gazdă în finala Fed Cup cu scorul general de 3-0. Victoria Belgiei aduce şi o revanşă în faţa Statelor Unite care au câştigat anul trecut cu 5-0. Italia şi Belgia vor juca finala competiţiei pe 16-17 septembrie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M